George Copos se apără de acuzațiile de ”plagiat subtil”: ”Nu sunt istoric, sunt un om căruia îi place istoria. M-a interesat mult Napoleon”. Confundă autorii din care susține că s-a inspirat!

Fostul patron al Rapidului, condamnat în Dosarul Transferurilor şi eliberat condiţionat din închisoare, a trimis vineri dimineaţă o scrisoare deschisă pentru presa din România. 

Doi specialiști de la Universitatea din București îl acuză pe omul de afaceri că a plagiat când a scris cartea ”Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI”. 

Mai jos puteți citi integral comunicatul emis de George Copos:

„Prin această declarație de presă nu doresc nicidecum să revin în viața publică. În perioada de ‘reeducare’ pe care am petrecut-o departe de presă, dar și de cei dragi și de cunoscuți, perioadă grea dar generatoare de revelații greu de atins altfel, am decis ca, pe durata restului vieții mele profesionale, să nu mă mai prezint în fața dumneavoastră și a audienței potențiale în nume personal, ci doar implicit, ca o posibilă urmare a unor acțiuni pozitive ale companiilor ce se află în proprietatea mea.

Mă voi ține de cuvânt referitor la această decizie. Dar, pentru că exact unul din rezultatele perioadei de ‘reeducare’ la care făceam referire mai sus, respectiv o carte scrisă de mine în 2014, a devenit ținta unui șir de acuzații inexacte și nedrepte, îndreptate, de fapt, împotriva muncii mele intelectuale executate chiar în perioada de ‘reeducare’, îmi permit să fac câteva precizări necesare.

Recomandări

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Deși nu sunt istoric, sunt un om căruia îi place istoria. Mai mult chiar, sunt pasionat de acest domeniu! În particular m-a interesat mult Napoleon, epoca lui, modul în care a făcut politică, inclusiv prin folosirea relațiilor de familie pentru atingerea scopurilor sale. 

Am fost surprins de felul în care împăratul a încercat să creeze o rețea de monarhii europene înrudite, folosind în acest scop alianțele matrimoniale, respectiv căsătorii ale fraților și surorilor lui cu descendenți ai unor capete încoronate din țările importante în politica europeană a vremii. Este cunoscut, spre exemplu, faptul că el însuși a divorțat de Iozefina și s-a recăsătorit, încheind astfel o alianță matrimonială cu Imperiul Habsburgic. 

Spun aceste lucruri tocmai pentru că ele mi-au generat parte din ideile cărții pe care am scris-o și care tocmai a fost acuzată de un fel de ‘repovestire’, inexistentă dealtfel.

În plus, vă precizez atât dumneavoastră cât și celor ce mă acuză, că am citit cartea ‘Trecute vieți de doamne și domnițe’, de Nicolae Ganea (aici apra o confuzie, autorul lucrării fiind Constantin Gane!), în care sunt prezentate biografii ale unor personaje istorice din Țările Române, reliefând iarăși modul în care, uneori, căsătoriile acestora erau făcute în scopuri politice. Subiectul era surprinzător de asemănător cu alianțele matrimoniale politice ale familiei Bonaparte. 

Legat de același subiect, am citit două studii fundamentale: cel al lui Ștefan Andreescu, intitulat ‘Alianțe matrimoniale ale principilor munteni în secolele XIV-XVI’, și cel al lui Ștefan Gorovei, intitulat ‘Alianțe matrimoniale din Moldova sec. XIV-XVI’, apărute într-un volum cu titlul ‘Românii în istoria universală’. Studiile realizează un fel de analiză comparativă a evenimentelor petrecute în acea perioadă în cele două Principate.

Recomandări

Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale

În ceea ce mă privește, nu am făcut decât să combin aceste două titluri, menționând totodată și perioada analizată — secolele XIV — XVI — și a rezultat denumirea lucrării mele, atât de comentate astăzi. Am adăugat unele informații suplimentare din lucrările lui Constantin C. Giurescu — ‘Istoria românilor’, Constantin Rezachevici — ‘Cronologia Țărilor Române’ și Nicolae Ganea — ‘Trecute vieți de doamne și domnițe’. Acestea, ȘI NU ALTELE, au fost sursele de informare pe care le-am folosit în cartea mea. Am citat consistent din ele, dar toate informațiile preluate din studiile și cărțile de mai sus sunt menționate în Notele de subsol.

Personal, nu am auzit de vreun alt autor care să fi abordat subiectul în cauză. Nu am auzit de vreo altă LUCRARE PUBLICATĂ pe această temă, care să poată servi ca sursă de informare. Dacă ar fi existat, în mod cert aș fi făcut referire la ea, deoarece nu am nicio iluzie că, prin încercarea mea scriitoricească, aș revoluționa istoriografia română. Mai mult, o sursă suplimentară, dacă aceasta ar fi existat, ar fi dat și mai multă consistență lucrării mele. Dar, cum o astfel de lucrare NU ESTE PUBLICATĂ și NU EXISTĂ NICIUN EXEMPLAR LA DISPOZIȚIA PUBLICULUI, nu înțeleg cum ar putea fi ea plagiată.

Faptul că două lucrări au titluri asemănătoare nu înseamnă că sunt copiate, mai mult sau mai puțin ‘discret’, sau ‘repovestite’ una după alta. Și, un ultim element: ‘cărțile se scriu din cărți citite, cu câteva idei diferite la origine’; doar geniile au altă posibilitate, iar eu, în mod sigur și clar, nu mă încadrez în această categorie.

Vă mulțumesc și vă asigur de respectul meu pentru munca pe care o prestați!”.

Urmărește-ne pe Google News