O libertate obținută neașteptat de repede, dacă ne gândim că fostul finanțator al Rapidului este primul dintre cei opt condamnați în Dosarul Transferurilor care a scăpat din ”Beciul Domnesc”, în condițiile în care el mai avea pe cap încă o condamnare, în Dosarul ”Loteria I”. La ieșirea din penitenciarul Rahova, Copos a precizat, spășit: ”Mă simt ruşinat. Sunt un om care a creat 5.000 de locuri de muncă. Sunt un om care a făcut în România peste 200 de milioane de euro investiţii şi nu vreau să spun altceva decât că eu am crezut enorm de mult în cea de-a treia putere în stat, puterea judecătorească. Am crezut şi vreau să cred într-un stat de drept”. Aceste cuvinte n-au avut însă darul să-I impresioneze prea mult pe cei care îl cunosc pe fostul finanțator al grupării din Giulești.
”La ieșirea din închisoare, Copos mi s-a părut spășit. Așa a fost toată viața un om spășit care, atunci când te prinde la cotitură, îți ia glanda!”, a precizat, în glumă, pentru SportNews.ro, fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir.
”Mi se pare același personaj. Copos nu s-a schimbat cu nimic în pușcărie. Are același stil ciudat, alunecos, pe careîl afișa deseori. Mă bucur că a ieșit din pușcărie, pentru că nu-mi place să văd un om în suferință, dar asta e părerea mea”, ne-a precizat un om de fotbal. ”Pe George Copos nu-l va schimba nimeni și nimic! De la închisoare a apărut ca un om spășit, care și-a spălat păcatele, dar ăsta e stilul său inconfundabil! Omul își joacă bine rolul”, ne-a precizat și Miron Cozma.
La rândul său, avocatul Marcel Lăzăreanu, cel de la care a plecat verificările ANAF în cazul transferului fotbalistului Cristian Dulca de la Rapid la Pohang (Coreea de Sud), a spus pentru SportNews.ro: ”Este clar, Copos nu s-a schimbat. Dar, la 62 de ani, cred că îi e și imposibil s-o mai facă. Nu am nimic cu el, din contră îi doresc să nu mai aibă probleme cu legea”.
George Copos a avut vineri termen în Dosarul ”Loteria II”, iar dacă va fi găsit vinovat, se va întoarce în spatele gratiilor.