Libertatea: Cum explicaţi eşecul de la Iaşi (n.r. – 1-2)?
George Copos: A fost o greşeală, chiar dacă nu una simplă. Faptul că arbitrul de tuşă a fost suspendat 8 etape spune totul. Trebuie să ne batem pentru titlu şi lupta de pe teren este singura noastră şansă, pentru că, spre deosebire de alţii, noi nu avem acces la butoane, cai troieni de la Federaţie, arbitri de casă sau alte asemenea ajutoare.
Spune că giuleştenii joacă doar pe teren
Urmează meciul cu Unirea Urziceni.
Rapidul are şansa să câştige nu 3, ci 6 puncte, pentru că întâlneşte o contracanditată la titlu. Unirea va juca în deplasare, vine după meciul cu Liverpool, deci contextul ne este favorabil. Ei vor fi obosiţi, noi proaspeţi. Sunt convins că vom snopi campioana României.
Îi reziliaţi contractul lui Săpunaru?
Am convingerea că dreptatea este de partea noastră şi că atât forurile portugheze de specialitate, cât şi cele europene nu vor obstrucţiona dreptul de joc al lui Săpunaru.
Problema e rezolvată în proporţie de 50%, adică noi vrem. Lăsând gluma la o parte, lucrăm în acest sens, dar un transfer nu depinde doar de Rapid.
Nae Manea a stat pe bancă la meciul de la Iaşi, deşi abia venise de la înmormântarea fratelui său.
Nae este un rapidist adevărat, care a fost în stare să treacă peste suferinţele personale şi să fie alături de echipă. Am fost şi sunt alături de el.
Credeţi că echipa mai are şanse la Champions League?
Trebuie să intrăm în Europa, acum ori niciodată! Avem cu cine, de bine de rău avem şi cu ce, nu ne mai trebuie decât voinţă de fier, muncă tenace, dorinţă de ascensiune.