Federația are finanțarea oprită (este vorba despre o sistare provizorie, până la îndreptarea neregulilor și intrarea în legalitate), iar activitatea este paralizată la cea mai importantă federație sportivă a României (postură oferită de faptul că dă numărul 1 mondial, Simona Halep), fiind susținută doar de contribuția cluburilor private și din taxele de concurs. Dacă n-ar fi fost Primăria Cluj, FR Tenis s-a fi aflat în imposibilitatea de a organiza, la începutul lunii viitoare, meciul de Fed Cup cu Canada. Conducerea federației n-a fost încă validată de Tribunalul București, existând nereguli mari (inclusiv sentințe definitive ale instanțelor, care nu au fost puse în aplicare).
Printre cluburile excluse, unul reprezentativ, Liceul Mircea Eliade, unde a evoluat Irina Begu și unde antrenează Mihai Buzărnescu, tatăl jucătoarei de care uimește lumea tenisului, sărind de pe locul 500 în 2017 până pe locul 50, în 2018.
Fostul cenzor al federației: ”Și baza federației este folosită ilegal”
Dar nu doar cluburile excluse fac scandal. Și cele care sunt în regulă reclamă anomaliile conducerii federale. Și contestă decizia lui Cosac și a echipei lui (Răzvan Itu, Alina Tecșor și Adrian Marcu).
”Decizia privind excluderea celor 122 de cluburi nu este legală. E o aberație. Să excluzi pe cineva, fără să-l somezi… Doar în Adunarea Generală se poate face excluderea, acolo poate fi validată. Totuși, până atunci, cluburile excluse nu pot participa la competițiile organizate de federațiile. Când arbitrii vor cere legitimațiile copiilor și vor vedea că aceștia vin de la astfel de cluburi, nu le vor permite să joace tenis, vor fi radiați din clasamentele sub egida federației.
Noi, la tenis, nu avem o conducere aleasă. Nu înțeleg de ce a luat Cosac această decizie, poate din prostie. I-a fost frică de faptul că va pierde alegerile. I-a fost teamă degeaba. Ar fi fost ales fără emoții de către cei 54 de membri asociați. Dar , dacă vine acum Curtea de Conturi, nu-l văd bine pe Cosac. Nu știu cum federația poate primi bani de la Primăria Clujului, pentru meciul cu Canada, având problemele actuale. Și baza federației este folosită ilegal. Oricum, ce face Cosac este un abuz, excluderea acelor cluburi o văd ca pe o răzbunare, o hotărâre luată la nervi. A fost cea mai proastă decizie care se putea lua. Nu se face așa ceva!”, ne-a declarat azi Constantin Stănescu, instructor la Tenis Club Triumf Craiova.
”Cubul Triumf, pe care-l reprezint, face parte dintre cele 54 de cluburi care au fondat Federația Română de Tenis. De fapt, este vorba despre o reînființare, în anul 2001. Și eu am fost amenințat cu excluderea, dar n-au ce să-mi facă. Nu mai gândește nimeni de acolo! Le-am spus că mă duc la federație bulgară și mă înscriu acolo”, spune același Stănescu, care a ocupat funcția de cenzor al federației, în perioada 2001-2005.
”Vrem să nu mai fie puși politic”
Gabriel Săndulescu, președintele unui club asociat la FR Tenis, dar care n-a avut de pătimit după decizia de vineri a Comitetului Director al federației, este și mai vehement.
”Nu au dreptul să ia această decizie. Doar Adunarea Generală poate valida astfel de decizii, dar nu va trece. Și știți de ce? Pentru că, având situația juridică pe care o are, în care conducerea nu este recunoscută de instanță, federația nu poate convoca Adunarea Generală. Sunt nereguli mari acolo. La ultimele alegeri, din 160 de membri, 100 nu știau ce votează. Aveau mandat unii care… Domnule, a votat echipa de volei de la CSM, ce mai! O situație penibilă. La primele alegeri convocate, au fost 300 și ceva de cluburi, în condițiile în care avem 2.500 de sportivi legitimați în toată țara. Peste 100 dintre acele cluburi nu aveau legitimat niciun copil. Erau fictive, aduse doar pentru vot.
Numărul celor din tenis care doresc să se intre în legalitate este mare. Din 16 iulie 2017, mandatul actualei conduceri s-a încheiat, iar tribunalul n-a recunoscut-o, după alegerile din 17 noiembrie. Cosac speră să se pună batista pe țambal, odată cu venirea unui nou ministru. Dacă vor ieși la iveală toate neregulile, va fi grav pentru Cosac. Ministrul Dunca a fost între ciocan și nicovală. A făcut ceva, a oprit finanțarea federației, când a constatat neregulile. Dar, n-a putut să ducă totul până la capăt. În sensul că a oprit finanțarea, care este o tăiere provizorie, dar n-a făcut și alte demersuri legale. Articolul 88 spune că ministerul poate convoca Adunarea Generală, ca să descurce ițele. Ce vrem noi? Să nu mai fie puși politic astfel de oameni! Cosac nu se agață de scaun, se agață de libertate! Atât de gravă este situația! Nu stă Cosac pentru bani la federației, căci are o pensie de la Dinamo cât iau eu în 6 luni!
Totul s-a stricat în 2013, când la alegeri s-a implicat politicul. A fost directivă de partid să se voteze cu Cosac. Primul telefon primit atunci de Pescariu a fost de la Ponta, care a întrebat dacă a fost totul bine”, declară Gabriel Săndulescu (62 de ani), președintele Tenis Club AS din Pitești.