”Și-a atribuit funcția de Președinte FRT – (autoritate publică), într-un document care a produs efecte juridice și care produce efecte juridice în continuare este UN FALS, iar faptul ca numitul Cosac George a uzat și uzează în continuare în mod abuziv de funcția de Președinte FRT este UZ DE FALS”, se arată în acțiunea de chemare în judecată formulată de reprezentanții Asociației Clubul Sportiv Tenis Club Pamira Sibiu și Tenis Club Olimp Craiova.
Potrivit reclamanților, George Cosac și-ar fi pierdut-o statutul de președinte al FRT în data de 16 iulie 2017 odată cu expirarea mandatului înscris în data de 16 iulie 2013 în Registrul Special – Federații de la Tribunalul București. Libertatea a încercat să ia legătura cu George Cosac, dar, deocamdată, acesta nu a răspuns.
Cerere de judecare în regim de ordonanță președințială
Contestatarii solicită Tribunalului București: ”Anularea documentelor identificate ca fiind “Hotărâri ale Comitetului Director a Federației Române de Tenis”, astfel cum a fost acesta redactat de FRT, în urma ședinței Comitetului Director a FRT din data de 11 Decembrie 2017 întrucât acest document, conform celor arătate mai sus, a fost adoptat, asumat și încheiat cu încălcarea legii și a Statutului Federației Române de Tenis și, astfel, nu poate produce efecte juridice față de terțe persoane, respectiv nu poate angaja interesele juridice ale Federației Române de Tenis”.
În acțiune se mai cere ”urgentarea soluționării prezentei cereri de chemare în judecată în regim de ordonanță președințială, deoarece printr-o procedură parcursă într-o judecată obișnuită, prin durata mare de timp până la pronunțarea unei hotărâri, se pot produce prejudicii ireversibile atât părților subscrise în calitate de reclamante dar și tuturor membrilor asociați și afiliați ai FRT, iar din perspectiva faptului că FRT este și autoritate publică cu regim de putere publică și mai ales cu drept de reprezentare a României la nivel internațional extrem de ridicat și cu mare vizibilitate, va rugăm să admiteți urgentarea soluționării prezentei cereri în regim de ordonanță președințială, fiind evidentă perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorităti publice”.
Situația este conoscută și la nivel înalt. Ministerul Tineretului și Sportului a emis, sub semnătura ministrului Marius Dunca, o notificare prin care anunță suspendarea finanțării din bani publici a FRT, cu motivul că hotărârile AG a FRT pot fi luate doar de cei 54 de membrii cu drept de vot prevăzuți în actul constitutiv, așa cum sunt aceștia înregistrați în Registrul Special – Federații de la Tribunalul București.
Deasemenea, sunt contestați și ceilalți membri ai Comitetului Director, vicepresedinții Alina Tecșor Cercel, Răzvan Itu, Adrian Marcu și Marin Stănică. Și aceștia sunt acuzați de ”fals, uz de fals și abuz de funcție a unei autorități publice”.
”Revoluția” de la FRT este condusă de Marius Vecerdea, finul președintelui României, Klaus Iohannis.
Conducerea FRT: ”Federația poate fi desființată”
Conducerea FRT conștientizează situația delicată în care s-a ajuns. Membrii au fost înștiințați pe site-ul oficial al FRT că Federația Română de Tenis poate dispărea:
”În măsura în care actul constitutiv al FRT va ajunge să fie contestat în instanță pentru aceste lipsuri de informații și ulterior să fie considerat nul (în întregime sau parţial) printr-o hotărâre judecătorească, s-ar ajunge să se socotească că FRT nici nu ar fi existat după anul 2001 și va conduce la desființarea FRT din momentul nașterii actului constitutiv(19.12.2001).
Datorită acestor omisiuni, Federația poate fi desființată oricând indiferent dacă la conducerea sa este actualul Comitet Director sau un altul care va fi ales ulterior, acțiunea de contestare se poate face de oricare din membrii afiliați și este imprescriptibilă, iar consecința poate produce efecte și pentru trecut, nu numai pentru viitor.
Aceasta este de fapt explicația lansării de dl. Vecerdea a amenințării că ” FRT este dizolvabilă de mai mult timp!!!” și pe care a evitat să o explice membrilor tocmai pentru că aceasta e problemă foarte gravă și nu se află ca prioritate pentru domnia sa, considerând mult mai important să ajungă să conducă FRT chiar și dacă federația se poate desființa oricând.
Această situație extrem de gravă a fost prezentată și conducerii MTS care a confirmat că într-adevăr există două motive pentru care dacă cineva ar iniția o acțiune în instanță, ar avea ca efect desființarea FRT.
Chiar dacă nu este reglementată o procedură de urmat în astfel de situații și nici MTS nu ne-a sugerat o soluție, apreciem că pentru a preveni să se ajungă la constatarea nulității actului constitutiv al FRT, putem acționa după una din următoarele variante:
1) Organizarea unei AGE care să aibă pe ordinea de zi ”Hotărâre de completare a actului constitutiv al FRT pentru respectarea cerințelor impuse de prevederile art. 6* alin. 2 litera b) din OG 26/2000” dar riscul este ca și această hotărâre să fie contestată. Celelalte federații naționale care s-au confruntat cu aceeași problemă, s-au salvat în acest mod (confirmat de MTS) dar au avut șansa să nu existe persoane care să conteste în termenul legal o astfel de hotărâre.
2) Întâlnire organizată cu toți membri FRT și intocmirea unui alt act constitutiv actualizat și completat inclusiv cu informațiile care lipsesc. Concret, să adoptăm un alt act constitutiv cu toti acei membri care se vor să se asocieze și să înființeze FRT, acest document urmând să fie depus la Tribunalul București cu cerere de actualizare a actului constitutiv al FRT.
În acest fel am avea posibilitatea ca toti membri care semnează să devină automat și membri asociați și să se rezolve și procedura înregistrării la Tribunal a acelor membri care acum au statut de membri afiliati.
3) Inițierea unei acțiuni prin care să cerem atât constatarea nulității actului constitutiv al FRT dar și admiterea unui alt constitutiv-document pe care îl vom întocmi cu toti membri actuali FRT, evident în măsura în care își mai doresc să facă parte din această federație.
Varianta nr. 3 este una extremă și la ea trebuie să recurgem numai dacă nu se reuseste rezolvarea situației printr- una din celelalte două variante(1 sau 2).
Pentru că această problemă de care depinde existența sau nu a FRT este importantă pentru toți nu numai pentru conducerea federației și pentru că decizia trebuie să o luăm împreună, vă rugăm să ne transmiteți aprecierile dvs. și care din variantele de soluții menționate mai sus, o considerați că trebuie să fie aleasă pentru salvarea FRT. Pentru că este o situație extrem de gravă și trebuie clarificată cât mai repede, răspunsul dvs. îl așteptăm în formă scrisă până pe data de 10.01.2018, pe adresa de mail a FRT: office@frt.ro.”.