George Marin, dublu campion național cu Petrolul Ploiești, internat la spital. Fostul fotbalist, unul dintre cei trei supraviețuitori ai echipei care lua titlul acum 62 de ani, a căzut în casă și s-a lovit la cap
Fost campion național cu Petrolul Ploiești în 1958 şi 1959, George Marin, 83 de ani, trece prin momente delicate.
Unul dintre cei trei jucători rămaşi în viaţă dintre componenţii echipei care aducea primul titlu la Ploiești, în urmă cu 62 de ani, alături de Mircea Dridea şi de Dumitru Munteanu, fosta extremă stângă a ”găzarilor” a căzut în casă, zilele trecute, s-a lovit la cap și a fost transportat de urgență la spital.
Fostul fotbalist tocmai își făcuse analizele, care ieșiseră bine, și se afla sub supraveghere medicală după un implant dentar.
După ce a căzut în casă, familia a sunat la Ambulanță, iar George Marin a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
”Era întuneric în casă, dis-de-dimineață, luni spre marți, și a alunecat pe scări când încerca să aprindă lumina. Și-a spart capul”, a explicat Marcel, fiul fostului campion.
Marin este conștient, iar medicii fac eforturi pentru a-i resorbi un fir de lichid din zona creierului.
”Mă rog pentru sănătatea lui tata”
Dacă totul decurge bine, sperăm ca vineri să-l externăm. A fost sportiv, are un corp puternic chiar și la această vârstă. Mă rog pentru sănătatea lui tata!
Arbitrul Marcel Marin, fiul lui George Marin:
Recunoscut drept un jucător de viteză, care alerga suta de metri în 11 secunde, cu un şut foarte puternic, George Marin este tatăl lui Marcel Marin, cel mai longeviv arbitru ploieştean, azi membru al Colegiului de Arbitri Ilfov, cu circa 5.000 de partide conduse la centru și care fluieră, fără întrerupere, din 1988. Marcel Marin e și observator FRF.