Acuzat din toate părțile în ultima vreme, George Ogăraru, a răspuns tuturor săgeților expediate, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.
„Sunt directorul tehnic al Academiei și nu o consider o retrogradare. Și nu știu de ce lumea a perceput-o ca o retrogradare atât timp cât cu toții agreăm o idee. Dacă nu putem să ne luptăm cu alte echipe care la un moment erau departe de noi este din cauză că noi n-am mai pus accentul pe dezvoltarea Academiilor de fotbal. Este total nepotrivit să spunem că altcineva care pune prioritate pe centrul de copii și juniori este o persoană retrogradată”, a spus Ogăraru.
Am dat cu piciorul în minge înainte de Revoluție la grupa domnului profesor Radu Troi. El este cel care m-a remarcat. Am debutat sub comanda lui Emeric Ienei într-o echipă cu jucători renumiți, printre care Belodedici și Lăcătuș. A fost un vis la care nu speram. Eram un copil. Eu aveam doar 17 ani.
George Ogăraru:
Acesta a explicat că „toți sponsorii i-am adus eu, aproape un milion de euro pe care i-am atras către prima echipă. Unii și pentru Academie, tocmai pentru a putea să-și desfășoare activitatea în mod potrivit. Scopul meu a fost să vin la club și să ajut”. Cum în ultima vreme au existat tot felul de informații că George Ogăraru încasează un salariu faraonic la CSA Steaua, acesta a ținut să facă precizări.
„Salariul meu este de 4.000 de euro și așa a fost tot timpul. Bani de chirie? Nu, nu. Sunt niște lucruri aruncate de anumite persoane… Au nevoie de o țintă, de un reper când vor să lovească clubul și m-au ales pe mine. Nu am niciun ban primit pentru chirie. Eu sunt bucureștean, am casa mea aici, în București”, a explicat fostul fundaș, la emisiunea de pe GSP.RO.
De la Steaua am plecat la Ajax, iar în acel moment al semnării era cel mai important al doilea contract, după transferul lui Gică Hagi la Real Madrid. Am avut un parcurs extraordinar în Europa și cota tuturor jucătorilor crescuse foarte mult. Atunci m-am sfătuit cu Cristi Chivu și mi-a recomandat să semnez.
George Ogăraru: