Internaționalul de tineret a acordat un mare interviu, la malul mării, pentru prestigioasa publicație ”La Gazzetta dello Sport”. Vorbește despre aproapiata revenire a sicilienilor în Serie A, în condițiile în care primele două clasate din Serie B acced automat în prima ligă.
„În Romania am jucat la Bihor Oradea, aveam 15 ani. Am marcat două goluri în 10 meciuri și am fost convocat la naționala U17. Eram tare mândru.
La 16 ani, Arsenal m-a chemat să dau o probă, la Londra. A fost bine, am făcut un antrenament cu Wenger. La vârsta aceea, în Anglia trebuie să locuieşti cu părinţii sau la altă familie de acolo. Eu eram singur, mi-au spus că trebuie să aştept un an.
Le-am spus că nu vreau să aștept un an și am acceptat să merg în Italia, la Inter, care și-a manifestat interesul în tot acest timp.
Ferenc Puşkas a fost o legendă pentru Ungaria. Vreau să devin şi eu important pentru România, să intru în istorie”, a spus George Puscaș.
2.800.000 de euro este cota lui Pușcaș, conform site-ului de specialitate transfermarkt.
Înaintea apariției în ziar, Pușcaș, 22 de ani, a apărut într-un video de câteva secunde postat site-ul publicației, gazzetta.it, în care recunoaște: ”Sunt un iubitor de mare. Aici este plăcut să trăiești, pentru că este liniște. Este căldură, iar asta place tuturor”.
Pușcaș a fost decisiv în meciurile de campionat cu Lecce și cu Cosenza, ambele câștigate cu 2-1 de Palermo cu goluri înscrise în ultimul minut de român, în condițiile în care a fost de fiecare dată rezervă: ”Un atacant trebuie mereu să arate că este pregătit”.
Mai multe, în interviul din ziar al lui Pușcaș, atacant convocat la naționala mare de Cosmin Contra pentru meciul cu Lituania (17 noiembrie, Ploiești).