✍️ #ReadingFC can confirm the signing of Romanian international George Pușcaș on a five-year deal from @Inter#ByGeorge
— Reading FC (@ReadingFC) August 7, 2019
Atacantul român George Puşcaş, aflat sub contract cu clubul italian de fotbal Inter Milano, ar urma să efectueze miercuri vizita medicală şi să semneze pentru echipa engleză de ligă secundă Reading, după cum relatează presa italiană.
Puşcaş, inclus în echipa ideală de la Campionatul European Under-21 din acest an, după ce a marcat patru goluri pentru România la turneul final, ar urma să coste clubul englez opt milioane de euro, la care se adaugă alte două bonus. Reading a depăşit oferta făcută de altă grupare din Championship, Birmingham City, care era pregătită să achite 7 milioane de euro pentru serviciile internaţionalului român.
Reading i-ar fi oferit lui Puşcaş un contract pe cinci ani, cu un salariu de un milion de euro plus bonus de performanţă pe sezon.
Reading mai are un român sub contract (până la 30 iunie 2020), extrema Adrian Popa, care nu face parte însă din lotul primei echipe.
Puşcaş (23 ani) a evoluat în sezonul trecut la Palermo, sub formă de împrumut, după ce a mai jucat anterior la Bari, Benevento şi Novara.
La britanici evoluează și Adrian Popa. Internaţionalul român Adrian Popa a marcat un gol pentru echipa Under-23 a clubului englez de fotbal Reading, marţi, în meciul amical câştigat cu scorul de 2-1 pe terenul formaţiei belgiene KSV Roeselare.
Popa a semnat în ianuarie 2017 pentru Reading, care a plătit 1,8 milioane euro Stelei. În sezonul trecut, Popa a fost împrumutat la Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria). Fotbalistul mai are contract cu Reading până la data de 30 iunie 2020.