„Ţucudean a intrat la antrenamente, să vedem în cât timp va fi apt de joc. Sperăm să-l avem şi pe el alături de noi uşor-uşor şi să luptăm cu toţi pentru campionat”, a anunţat Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR, la ProX.

Oficialul ardelenilor a vorbit şi despre meciul din etapa viitoare, când CFR, liderul Ligii 1, va întâlni FCSB, roş-albaştrii fiind la trei puncte în spatele clujenilor, 34 faţă de 37: „Urmează un derby, între locul unu şi doi. Ne pregătim foarte bine în această săptămâna şi vom vedea. Nu vreau să ne gândim la arbitraj, e un derby, toată lumea va fi cu ochii pe acel meci.

Orice arbitru va fi, sunt convins că va arbitra bine. Nu ştiu ce decizie se va lua, noi vom munci să ne pregătim, să fim proaspeţi şi motivaţi. Jucătorii sunt pe teren. S-a vorbit mult despre arbitrii, dar nu cred că ei câştigă un meci pe teren. Noi ne concentrăm, jucătorii trebuie să fie inspiraţi şi concentraţi”.

„Ne dorim, sperăm, să ajungem într-o cupa europeană. Dar, repet, primul obiectiv este câştigarea campionatului. În vara vom gândi o strategie şi obiectivul va fi să ajungem într-o cupa europeană” – Bogdan Mara

Atacantul nu a putut evolua în meciurile naţionalei cu Suedia (1-2) şi Insulele Feroe (4-1) din preliminariile EURO 2020 şi nici în partidele de acum ale CFR-ului, din playoff.

Noul antrenor al clujenilor, Dan Petrescu, a comentat şi el despre situaţia lui Ţucudean. „Sper ca Ţucudean să joace din returul de play-off. Nu cred că va fi apt pentru meciurile cu Steaua şi Craiova. Sper ca în returul, la meciul cu Sepsi, să fie pe teren, să fie apt. N-am vorbit cu el şi nici nu l-am văzut. Abia aştept să-l văd”, a spus tehnicianul după meciul CFR-ului cu Astra, 1-0.

Poate te interesează și EXCLUSIV / Detalii șocante despre operația pe cord suferită de George Țucudean! „Scoatem inima, o curățăm și o punem la loc”

Urmărește-ne pe Google News