Comunicatul de presă remis de CFR Cluj:

”Totul vine ca urmare a problemelor de sănătate apărute în ultimele luni care l-au ținut departe de teren. În perioada care va urma, fotbalistul își va lua o pauză pentru refacere și pentru a efectua câteva investigații suplimentare, care să-i ofere garanția că poate reveni în fotbal la cel mai înalt nivel.

Noi, toți cei din Familia CFR, suntem și vom fi mereu alături de George Țucudean și îl vom susține în toate demersurile sale. Avem toată încrederea că “Țucu” va reveni mai puternic în iarbă și că ne va ajuta în continuare să câștigăm trofee. Și-a adus contributia de atâtea ori prin golurile sale în obținerea unor victorii importante, iar acum e rândul nostru să fim alături de el.

Multă sănătate, „Țucu”! Te așteptăm din nou în Gruia!
Hai CFR!”.

George Țucudean a suferit o intervenție la inimă în luna aprilie, la o clinică din Viena. ”Scoatem inima, o curățăm și o punem la loc”, a povestit bunicul fotbalistului pentru Libertatea.

Gazeta Sporturilor anunța pe 23 august despre intenția atacantului de a se retrage.

George Țucudean a refuzat convocarea pentru dubla cu Spania și Malta din preliminariile Euro 2020, lucru mărturisit chiar de selecţionerul Cosmin Contra. „Există explicaţii medicale. Dacă el va considera necesar să le spună, le va spune el, dacă nu, eu îi respect intimitatea şi este un lucru care e între mine şi el şi dacă el va dori să explice de ce mi-a cerut să nu vină la echipa naţională, atunci vă va explica el”.

Urmărește-ne pe Google News