Rugby Europe International Championship

GEORGIA – ROMÂNIA 25-16 (10-6)

Naţionala Georgiei a învins România cu scorul de 25-16 (10-6), duminică, la Tbilisi, în ultima etapă a Rugby Europe International Championship (REIC) 2018, însă ”Stejarii” s-au calificat direct la Cupa Mondială 2019 din Japonia datorită victoriei surprinzătoarea a Belgiei în faţa Spaniei.

Rezultatul înregistrat la Bruxelles, 18-10 pentru belgieni, unul la care aproape nimeni nu se aştepta în condiţiile în care ibericii erau văzuţi mari favoriţi, a făcut ca România să-şi menţină locul 2 în clasamentul REIC, poziţie care permite accesul direct la turneul final de anul viitor.

Partida de pe stadionul Dinamo din Tbilisi, a fost una echilibrată şi extrem de disputată, ”Stejarii” arătând mult mai multă determinare, în special în prima repriză, decât în partidele cu Spania şi Rusia, georgienii fiindu-ne însă net superiori în jocul la grămadă pe tot parcursul confruntării.

Scorul a fost deschis de gazde printr-o lovitură de penalitate transformată de Soso Matiaşvili, în minutul 6, însă Florin Vlaicu a egalat prin acelaşi procedeu în minutul 9.

A urmat o perioadă în care tricolorii au ieşit curajos la atac, însă în minutul 19 Ionel Badiu a văzut cartonaşul galben şi a fost eliminat temporar. Cu toate acestea, ”Stejarii” nu au cedat şi Johanes Van Heerden a fost foarte aproape de eseu scăpând mingea în faţă la doar câţiva centimetri de terenul de ţintă advers. Jocul a curs în continuare spre buturile georgiene şi la o tuşă în 5 metri, tricolorii au rulat un mol în terenul de ţintă al gazdelor însă arbitrul nu a validat eseul.

Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”
Recomandări
Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”

În minutul 30, georgienii au izbutit prima încercare, prin Laşa Lomidze, transformată de Matiaşvili.

Scorul la pauză a fost însă 10-8, Vlaicu transformând în ultimele secunde ale primului mitan o lovitură de pedeapsă.

Lelos a început în forţă repriza a doua, şi în minutul 42, Anzor Sicinava a reuşit al doilea eseu al gazdelor, după o eroare uriaşă a lui Cătălin Fercu, transformat de Matiaşvili. După alte cinci minute, acelaşi Matiaşvili a mai adus 3 puncte pentru Georgia, prin concretizarea unei noi lovituri de pedeapsă, scorul devenind 20-6, în condiţiile în care Van Heerden a văzut şi el un cartonaş galben, fiind eliminat temporar.

În minutul 62, Vlaicu a mai pus trei puncte pe tabela de marcaj în dreptul tricolorilor printr-o lovitură de pedeapsă, replica georgienilor venind destul de repede, prin eseul lui Kaha Asieşvili, netransformat.

Finalul de meci a aparţinut naţionalei României, care în ultimul minut a izbutit primul şi singurul eseu, prin Andrei Rădoi, transformat de Vlaicu, scorul final fiind 25-16.

În urma succesului obţinut, Georgia, calificată la CM 2019 încă de la Mondialul din Anglia din 2015, a cucerit titlul de campioană a turneului REIC 2018 şi trofeul ”Antim Ivireanu”, care se acordă câştigătoarei din meciul direct dintre cele două naţionale, în timp ce ”Stejarii”, deşi învinşi, au obţinut o nesperată calificare directă la CM 2019 trimiţând Spania, ocupanta locului 3 în clasamentul competiţiei, la baraj.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

Echipa României a fost:
1.Ionel Badiu (Timişoara Saracens), 2.Eugen Căpăţână (Timişoara Saracens), 3.Alexandru Ţăruş (Sale Sharks), 4.Johan Van Heerden (CSM Bucureşti), 5.Valentin Popârlan (Timişoara Saracens), 6.Dumani Mtya (CSM Ştiinţa Baia Mare), 7.Kuselo Moyake (Steaua Bucureşti), 8.Stelian Burcea (CSM Bucureşti cpt.), 9.Florin Surugiu (Steaua Bucureşti), 10.Jack Umaga (Timişoara Saracens), 11.Ionuţ Dumitru (Steaua Bucureşti), 12. Florin Vlaicu (Steaua Bucureşti) 13.Paula Kinikinilau (CSM Bucureşti), 14. Tangimana Fonovai (Timişoara Saracens), 15.Cătălin Fercu (Timişoara Saracens)
Rezerve: 16.Andrei Rădoi (Timişoara Saracens), 17. Mihăiţă Lazăr (Castres), 18. Constantin Pristaviţă (Ştiinţa Baia Mare), 19.Adrian Motoc (Racing 92), 20. Cristian Chirică ( CSM Ştiinţa Baia Mare), 21. Valentin Calafeteanu (CSM Bucureşti), 22.Sione Fakaosilea (Ştiinţa Baia Mare), 23.Marius Simionescu (Timişoara Saracens).
–––-

Naţionala de rugby a României întâlneşte duminică, 18 martie, de la ora 14,00, pe Dinamo Arena din Tbilisi, în ultimul meci al REIC 2017-2018, Georgia.

Georgia – România, în Rugby International Championship 2018. Surugiu: ”Un astfel de meci se câștigă cu inima!”

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

ACTUALIZARE 15 martie. Antrenorul naţionalei Georgiei, neozeelandezul Milton Haig, a anunţat lotul primei reprezentative pentru partida de duminică, de la Tbilisi, cu România, din ultima etapă a Rugby Europe International Championship (REIC) 2018.

Între cei 29 de jucători convocaţi, 13 evoluează în Franţa, doi în Anglia şi unul în Ţara Galilor, ceilalţi provenind de la cluburi din Rusia şi Georgia.

Lelos se află pe primul loc în REIC 2018, cu 19 puncte, fiind neînvinsă până acum şi este calificată la CM 2019 din Japonia.

Anul trecut, la Bucureşti, România s-a impus cu 8-7.

Georgia este pe locul 12 în ierarhia mondială, iar România, pe locul 17.

Lotul Georgiei este:
Fundaşi: Vasil Lobhanidze (Brive), Gela Aprasidze (Montpellier), Laşa Hmaladze (RC Batumi), Revaz Jincivelaşvili (Kutaisi), Ghiorghi Kveseladze (Armazi Marneuli), Ghiorghi Koşadze (Harebi Rustavi), Laşa Malaghuradze (Krasnîi Iar), Davit Katciarava (Enisei), Alexander Todua (Albi), Anzor Sicinava (Akademia Tbilisi), Soso Matiaşvili (Krasnîi Iar), Beka Ţiklauri (Lokomotiv Tbilisi), Merab Kvirikaşvili (Lelo Saracens Tbilisi)
Înaintare: Miheil Nariaşvili (Montpellier), Şalva Mamukaşvili (Lokomotivi Tbilisi), Anton Peikrişvili (Cardiff Blues), Ghiorghi Nemsadze (Bristol, cpt), Nodar Ceişvili (Chambery), Ghiorghi Thilaişvili (Batumi), Vito Koleişvili (Clermont), Laşa Lomidze (London Irish), Badri Alhazaşvili (Toulon), Kaha Asieşvili (Brive), Ghiorghi Melikidze (Stade Francais), Şalva Sutiaşvili (Angouleme), Miheil Gacehiladze (Enisei), Levan Ciliciava (Toulon), Otar Ghiorgadze (Clermont), Ghiorghi Ţuţkiridze (Brive).

În luna februarie, Georgia a avut antrenamente comune cu puternica reprezentativă a Angliei, în special pe pachetul de înaintare, selecţionerul ”trandafirilor”, Eddie Jones, considerând că georgienii au la ora actuală cea mai bună grămadă din lume.
––––-

Staff-ul tehnic format din Lynn Howells, Rob Moffat și Massimo Cuttita, care a demisionat sâmbătă, după meciul cu Belgia, va asigura interimatul pe banca tehnică a ”stejarilor” până când va fi stabilit un nou staff. Pentru partida cu gruzinii a fost stabilit un lot de 28 de jucători, din care 16 formează pachetul de înaintare și 12 sunt jucători de treisferturi.

Din jucătorii convocați, cei mai mulți provin de la campioana României, 8 de la Timișoara Saracens, 7 sunt de la Steaua, 5 de la CSM Știința Baia Mare, 4 de la CSM București, 3 joacă în Franța și unul în Anglia.

”Stejarii” se pot califica la Cupa Mondială din Japonia în urma rezultatelor pe care le vor obține în sezonul 2017-2018, cumulat, astfel:

  • – dacă ocupă primul loc în Rugby Europe Championship 2017/2018;
  • – dacă se clasează pe locul 2 în Rugby Europe Championship, 2017/2018 după Georgia, calificată deja direct de la Cupa Mondială din Anglia;
  • – dacă se clasează după echipa calificată direct și se impune într-un meci cu Portugalia, câștigătoarea Rugby Europe Trophy, și apoi în barajul tur-retur cu Samoa
  • – dacă se impune în turneul de recalificare din noiembrie la care vor mai participa Canada, o echipa din Africa și una din Asia sau Oceania.

Lotul care pregateste meciul cu Georgia:

PILIERI: Ionel Badiu (Timișoara Saracens), Mihăiță Lazăr (Castres), Constantin Pristaviță (Stiinta Baia Mare), Alexandru Tarus (Sale Sharks), Alexandru Gordas (CSA Steaua)

TALONEURI: Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), Florin Bardașu (Știința Baia Mare), Marian Căpățână (Timișoara Saracens)

LINIA A DOUA: Johannes Van Heerden (CSM București), Valentin Poparlan (Timișoara Saracens), Adrian Motoc (Racing 92), Dumani Siphosethu Mtya (Știința Baia Mare)

LINIA A TREIA: Stelian Burcea (CSM București), Kuselo Moyake (CSA Steaua), Cristi Chirică (Știința Baia Mare), Razvan Ilișescu (Blagnac)

MIJLOCAȘI LA GRĂMADĂ: Florin Surugiu (CSA Steaua), Valentin Calafeteanu (CSM București)

MIJLOCAȘI LA DESCHIDERE: Florin Vlaicu (CSA Steaua), Tudor Boldor (CSA Steaua)

CENTRI: Jack Umaga (Timișoara Saracens), Paula Kinikinilau (CSM București), Sione Fakaosilea (Știința Baia Mare)

ARIPI: Ionuț Dumitru (CSA Steaua), Tangimana Fonovai (Timișoara Saracens), Robert Neagu (CSA Steaua)

FUNDAȘI: Catalin Fercu (Timișoara Saracens), Marius Simionescu (Timișoara Saracens)

STAFF: Lynn Howells (antrenor principal), Massimo Cuttitta (antrenor înaintare), Rob Moffat (antrenor treisferturi), Olivier Rieg (preparator fizic)

Citiți și Selecționerul Lynn Howells a demisionat de la naționala de rugby a României. Era poreclit ”Ceaușescu” de către jucători

România – Belgia, în Rugby Europe International Championship 2018. Stejarii, victorie la scor / VIDEO

 

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
FANATIK.RO
Ce pensie avea Silviu Prigoană! A murit la 60 ani, după ce își “asigurase bătrânețea”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Observatornews.ro
Cine a fost Silviu Prigoană. Povestea vieţii celebrului om de afaceri
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI