Prelungirea contractului lui Geraldo Alves, unul dintre cei mai constanţi fotbalişti ai Stelei în acest sezon, a devenit obiectivul principal al managerului Mihai Stoica.
Fundaşul portughez a primit o propunere de prelungire de la Valeriu Argăseală, în urmă cu două săptămâni, dar a refuzat să semneze, motivând că trebuie să se gândească foarte bine înainte de a alege unde va juca începând din vară, mai ales că are mai multe oferte.
Geraldo Alves s-a răzbunat în acest fel pe modul în care a fost tratat în pauza de iarnă, când şefii Stelei i-au transmis că se poate considera ”fotbalist în perioada de probă”. Cel mai probabil, apărătorul portughez va fi de acord să rămână la Steaua.
În schimb, bulgarul Valentin Iliev este ca şi plecat din Ghencea, acesta nefiind pe placul lui MM Stoica. Gigi Becali îi promisese fundaşului bulgar că îi va prelungi contractul.