Ca şi în 2010 şi 2011, câştig de cauză a avut neamţul. Marele Premiu al Braziliei a început prost pentru Vettel, care a fost acroşat şi s-a ales cu monopostul avariat încă din primele viraje. Germanul a recuperat însă formidabil pe o vreme ploioasă şi, după 71 de tururi nebune, la finalul cărora a triumfat englezul Jenson Button (McLaren), a terminat pe locul 6, care i-a adus 8 puncte, suficiente pentru a-şi păstra coroana de campion în faţa lui Alonso, recompensat cu 18 puncte pentru locul 2.

A spulberat recordul lui Senna

Vettel a devenit astfel cel mai tânăr pilot care câştigă trei titluri consecutive în Formula 1, egalându- i pe argentinianul Juan Manuel Fangio (1954-1956) şi pe conaţionalul Michael Schumacher (2000-2002). În plus, driver-ul lui Red Bull Racing a spulberat un record stabilit în 1991 de regretatul Ayrton Senna: cel mai tânăr pilot triplu campion mondial. Dacă legendarul brazilian avea 31 de ani în 1991, Vettel a împlinit doar 25 de ani în vară. Pentru triumful din “Marele Circ”, neamţul va încasa o primă de 8.000.000 de euro, care se adaugă salariului său anual, în valoare de 10.000.000 de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News