”Dacă astăzi suntem noi, mâine poate urmați voi! S.O.S. Salvați sportul românesc!”. Acesta a fost mesajul multiplei campioane a României, care se vede în situația de a continua competițiile în care este angrenată, pe plan intern și internațional, la nivel de subzistență.

Practic, din cauza legislației, care îngrădește sprijinul financiar al administrațiilor locale către cluburile sportive, ”galben-albastrele” se văd nevoite să renunțe la majoritatea jucătoarelor străine din lot și să-și încheie anul competițional cu junioarele. Cum nici mediul privat nu beneficiază de facilități pentru a investi în sport, până la colaps nu mai este decât un pas.

”Mesajul nostru este pentru toate echipele cu probleme din România. Aștept să ni se alăture și alte echipe, din toate sporturile, pentru a trage un semnal de alarmă, care să atragă interesul celor responsabili din conducerea țării. Nu mai putem ascunde realitatea în care se află sportul românesc și doar uniți putem schimba ceva. Suntem în pragul desființării”, a fost mesajul lui Marcel Urban, președintele grupării arădene.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News