Stabilit de 11 ani în Spania, unde în prezent este comentator şi analist sportiv, Gheorghe Craioveanu e, totuşi, bine ancorat în realitatea fotbalului românesc. Urmăreşte cu atenţie în special situaţia dramatică a Universităţii, echipa sa de suflet, care se zbate în anonimat după ce conducătorii fotbalului nostru au decis dezafilierea Craiovei, la capătul unui război cu Adrian Mititelu, investitor în Bănie. “Nu trece zi fără să nu mă interesez de soarta Universităţii. Este inadmisibil ce se petrece! Cum să desfiinţezi o legendă? Păi, când spui Craiova, Oblemenco, Balaci sau Cârţu, ar trebui să te ridici în picioare, cu mâna la inimă. Oamenii ăştia au onorat România cu evoluţiile lor în tricoul celei mai iubite formaţii din Oltenia”, şi-a început tirada fostul atacant al alb-albaştrilor. “Le transmit pe această cale lui Mircea Sandu şi lui Mitică Dragomir, pentru că doar de ei depinde totul, să ne dea echipa înapoi! Să ne restituie istoria, palmaresul, mândria! Nu te joci cu astfel de lucruri. Eu am încredere că, din vară, Universitatea va reveni în elita fotbalului românesc”, ne-a declarat Craioveanu.
Gică şi-a încheiat pledoaria pe un ton împăciuitor: “Nu mă interesează dacă a greşit Mititelu, Sandu sau Dragomir. Vina desfiinţării Craiovei e, poate, împărţită. Important e ca Universitatea să revină în Liga I. Ce altă echipă, în afara Stelei, mai aduce 30.000 de fani la stadion? Nici una”.
Ameninţat cu moartea?
Adrian Mititelu, finanţatorul Universităţii Craiova, a dezvăluit ieri că a primit ameninţări cu moartea. “Mâine (n.r.- astăzi) voi face dezvăluiri cu privire la şmecheriile care au dus la dezafilierea Craiovei. Mi-a fost greu să lupt cu toată lumea pentru a-mi găsi dreptatea. Am primit chiar şi ameninţări cu moartea, dar nu voi permite ca Universitatea să moară”, a declarat Mititelu.