„Bravo lor, felicitări. Nu am jucat eu, au jucat ei. Nu am avut emoţii, au jucat bine, meritele sunt ale lor, ale tuturor celor care au muncit şi ne-au făcut fericiţi. E bine că au câştigat, sperăm să fie în continuare la fel. Eu nu am mai vorbit în ultimele zile pentru că acum trebuie să vorbească el”, a declarat la TVR antrenorul şi patronul echipei FC Viitorul, unde evoluează şi fiul său, Ianis.

Când i s-a adus aminte de faptul că marţi s-au împlinit 25 de ani de la victoria naţionalei României în partida cu Columbia, de la Cupa Mondială din SUA, din 1994, la care România a ajuns până în sferturile de finală, Hagi a spus: „Destinul, probabil că este ceva care trebuie să se întâmple”.

Ianis Hagi, autorul golului de 2-0, a declarat: „Mă aşteptam la forţa atacului nostru, nu ştiam că o să marcăm patru goluri, dar ştiam că suntem foarte periculoşi pe contraatac. În apărare mereu ne facem treaba, s-a văzut şi în preliminarii. Ne-am apărat, am avut cele mai puţine goluri. Suntem fericiţi că am început cu dreptul, asta ne-am dorit, era important pentru moralul nostru să ne creăm un avantaj, să fim la mâna noastră şi suntem fericiţi pentru asta”, a declarat Hagi.

Fotbalistul echipei FC Viitorul a afirmat că indicaţiile primite de pe marginea terenului au făcut referire lupta care trebuie dusă pe toată durata partidei, pentru ca scorul să nu fie întors.

„90 de minute, asta ni s-a transmis de pe margine, în fotbalul mare nu poţi să joci 75 de minute sau o repriză, trebuie să joci atât cât ţine meciul, pentru că nu ştii cum se întoarce rezultatul. Fotbalul e imprevizibil. Am ştiut să facem presiune de sus, am avut un joc colectiv extraordinar la nivelul acesta. Jocul colectiv trebuie să fie foarte bun pentru că apoi jucătorii fac diferenţa”, a mai spus Ianis Hagi.

Selecţionata de tineret a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, 4-1 (2-1) cu Croaţia, marţi seara, în Grupa C, pe San Marino Stadium din Serravalle.

Tricolorii au obţinut prima lor victorie la un Campionat European de tineret, la 21 de ani după singura participare anterioară. România va disputa următorul joc în Grupa C pe 21 iunie, contra Angliei (Dino Manuzzi – Cesena, 19:30).

În semifinale se califică echipele câştigătoare ale celor trei grupe şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Primele patru clasate se califică la JO 2020. Dacă printre acestea se află Anglia, va exista un baraj pentru JO de la Tokyo între celelalte două echipe clasate pe locul secund în grupe.

Agerpres

Citește și:

Aplicația Clever Taxi a lui Daimler Benz a plătit un articol în Adevărul, care-i prezintă pe taximetriștii români drept niște brute limitate, homofobe și amenințătoare!

 
 

Urmărește-ne pe Google News