Tadici a fost foarte critic, după înfrângerea cu Spania, 18-26, într-un interviu acordat pentru SportNews.ro (DETALII, AICI). Neagu s-a referit însă și la foștii campioni mondiali Cornel Oțelea și Cristian Gațu (DETALII, AICI).

SportNews.ro: Bună ziua, domnule Tadici. Ce părere aveți despre declarația Cristinei Neagu, care le-a transmis să le fie rușine celor care au criticat echipa după înfrângerile din grupă?
Gheorghe Tadici: Vă las pe dumneavoastră să o judecați. Este o mare jucătoare, are calități native, dar uită de unde a plecat și dă în antrenorii români ori de câte ori are ocazia. De parcă a învățat să joace handbal la ea acasă, în balcon. Este o problemă care ține de educație, de caracter. Are un IQ foarte ridicat. Chiar dacă eu am promovat-o la echipa națională, nu aștept recunoștință de la nimeni.

Sunteți foarte pornit pe ea…
A jucat foarte bine, dar să nu uităm că Neagu a fost pusă de nouă ori în situații de unu contra unu, inclusiv contraatacuri, plus a avut trei lovituri de la 7 metri.

”Degeaba dai 10 goluri, dacă nu-l dai și pe cel care trebuie”

Cum interpretați lovitura de la șapte metri ratată de Neagu, în ultima secundă a timpului regulamentar?
Moment de insprație al portarului, presiune foarte mare pe umerii Cristinei, deoarece de golul ei depindea soarta meciului. Avea 15 goluri. Le-am spus mereu fetelor, degeaba dai 10 goluri într-un meci, dacă nu-l dai și pe-al 11-lea, cel care asigură victoria. O jucătoare mare în aceste situația limită se vede.

Le-ați supărat foarte tare pe fete.
Am observat. Am declarat după meciul cu Spania că eu contez pe o mobilizare din optimi. Nu înțeleg însă de ce s-au supărat, deoarece selecția mi-a dat dreptate. Jucătoarele la care m-am referit nu au jucat deloc cu Brazilia și cu Danemarca. Au fost critici constructive din partea unor oameni care sunt de o viață în handbal, Oțelea, Voinea, Stîngă sau Tadici. E foarte bine dacă fetele s-au trezit și s-au mobilizat după acele critici, altfel, probabil, erau de mult acasă. Nu poți să spui că alb e negru și negru e alb când pierzi la opt goluri diferență după ce conduci.

”Jucătoarele din România au demonstrat că au valoare și sunt peste cele valoroase la cantracte, doar fiindcă sunt brazilience sau daneze”, Gheorghe Tadici

”Putem lua aurul”

Cum ați trăit calificarea dramatică împotriva danezelor?
De ce dramatică, e prima calificare a României în primele patru la Mondiale? Au mai fost prelungiri și în 2007, în Franța, când am învins țara gazdă, cu 18.000 de suporteri în tribune. Am pierdut atunci finala mică cu Germania, 35-36, în ultima secundă. Nu înțeleg de ce este lumea atât de surprinsă. În echipă sunt trei jucătoare care sunt la al patrulea mondial, Brădeanu, Elisei și Ungureanu. S-a întors norocul cu fața la noi, după câte ghinioane am avut. Trebuia!

Pot cuceri fetele titlul mondial?
Dacă trecem de Norvegia sunt convins că putem câștiga aurul. N-avem cum să-l ratăm, deoarece, spre deosebire de 2005, când am pierdut finala cu Rusia, țara gazdă, acum nu mai este aceeași situație, deoarece am eliminat noi gazdele. Dacă echipa joacă la fel cum a făcut-o cu Brazilia și cu Danemarca avem șanse mari să jucăm finala. Contează și recuperarea, avem doi masori foarte pricepuți. Norvegia nu mi s-a părut că a crescut după ieșirea din grupe, în timp ce jocul România a crescut clar. Cu toare astea, poarta noastră a făcut diferența în meciurile cu Brazilia și cu Danemarca. Paula Ungureanu a fost susținută de realizările Cristinei Neagu, Aureliei Brădeanu, Valentinei Ardean Elisiei, Adei Nechita și a celorlalte fete. Fără poartă nu s-ar fi ajuns în semifinale.

un titlu mondial

are în palmares naționala feminină de handbal a României, cel câștigat în 1962, la București

 
 

Urmărește-ne pe Google News