Mureșan a declarat luni la Cluj că este nevoie de o schimbare de mentalitate în baschetul românesc, iar antrenorii tineri ar trebui să fie trimiși la pregătire în afara țării.

„România are foarte mult de lucru să se lupte în baschetul european. Suntem încă departe de baschetul european, avem mulți ani de muncă. Poate în următorii 15-20 de ani vom ajunge acolo, dar trebuie să schimbăm mentalitatea, antrenorii, să mai aducem antrenori și jucători străini, să mai trimitem antrenori tineri la pregătire. Probabil că asta ar trebui făcut. Baschetul românesc este unde este naționala. Nu prea putem să ne batem cu granzii Europei. În Europa, baschetul a crescut, în România a scăzut sau a rămas la același nivel”, a răspuns Ghiță Mureșan despre posibilitatea ca echipa României să joace la Campionatul European.

Mureșan participă în perioada 10-13 august la o tabără de vară de baschet, pe care a inițiat-o în urmă cu aproape un deceniu. Peste 100 de copii vor participa la turneul „Ghiță Mureșan Summer Camp”, care are loc la Cluj-Napoca, pe un teren amenajat în parcarea unuia dintre cele două mall-uri din oraș.

„Eu am plecat din Cluj și cât timp am jucat baschet, până în 2001, veneam în Cluj câteva zile pe an în vacanța de iarnă. După ce am terminat m-am gândit să dau și eu ceva înapoi și singurul lucru pe care pot să îl fac este să vin să joc baschet, să fac această tabără. Când am făcut-o pe prima, în 2002-2003, în România nici nu se auzise de așa ceva. A fost o idee și pentru alții. În același timp, e bine să aduni copiii să facă sport într-un loc organizat decât să stea la computer, să se mai recreeze puțin. Iar aici în Cluj e aer curat”, a mai spus Ghiță Mureșan.

Cunoscutul baschetbalist a mai spus că nu consideră că are ce trucuri să le împărtășească celor mici, pentru că de fapt totul stă în antrenamente și în repetarea mișcărilor, până când copiii vor putea face ce vor cu mingea.

Urmărește-ne pe Google News