Antrenorul Ventura (69 de ani), cel care a îngropat Italia în barajul pentru turneul final din Rusia 2018, n-a dorit ca în această perioadă să rămână în Peninsulă, unde este puternic contestat.

Publicația italiană ”Il Messaggero” scrie că Ventura se află într-o vacanță exotică în Zanzibar, alături de soția Luciana. Familia tehnicianului a vrut să se țină departe de privirile indiscrete ale celor care l-ar devora, dacă l-ar prinde.

Ventura a evitat să iasă public cu declarații, după rușinea pățită în barajul cu Suedia. A făcut o singură mențiune, după cel de-al doilea meci contra nordicilor, când le-a cerut scuze italienilor pentru necalificare.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News