Craioveanu, care ar urma să preia funcţia de preşedinte executiv al Stelei, deţinută în prezent de Valeriu Argăseală, admite că ar da curs ofertei în anumite condiţii.
”Piţurcă e, în primul rând, un bun prieten, apoi este şi un bun antrenor. Eu am o relaţie excelentă cu el, aş merge oriunde alături de el. Aş veni la Steaua, dacă se vor pune bazele unui proiect serios”, a declarat fostul atacant al Universităţii Craiova (1991-1995), la Telesport.
Gică Craioveanu l-a lăudat chiar şi pe patronul Gigi Becali, pe care suporterii roş-albaştrilor în contestă vehement. ”Am o relaţie corectă cu Gigi. Îl cunosc de mulţi ani. El doreşte binele Stelei şi a investit mulţi bani”, a încheiat unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti din istoria ”Ştiinţei”.