Cu mână liberă la îndemână, antrenorii puștilor de la Academie își fac de cap, punând în pericol tocmai țelul Academiei, acela de a descoperi talente. Părinții sunt revoltați și acuză practici care nu au ce căuta la un club de formare: nepotisme, antrenori fără licență și care nu au grijă de copii.

Contribuția părinților pentru formarea viitorului fotbalist se ridică la 120 lei pe lună la Academia lui Hagi, din care se asigură plata antrenorilor și deplasările, cantonamentele ș.a.m.d. Acestei sume i se adaugă adevăratele cheltuieli, cum ar fi echipamentul, care sare de 1.300 lei, plătite, evident, de părinți.

Nouă echipe reunesc copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani la Academia lui Hagi, însă problemele persistă la grupele celor care au între 10 și 12 ani. Un părinte, N.T. A., relatează următoarele:

„Acum două săptămâni, mai mulți copii au fost dați afară de la Academie. Este normal ca un club să își facă propriile sale calcule, referitoare la cine rămâne și cine pleacă, dar modul de abordare este foarte rău. Pe copii pur și simplu i-au anunțat că îi dau afară. Mă gândesc că un club care se respectă ar fi trebuit să aibă un psiholog, care să se ocupe de aceste chestiuni. Ei nu au. Sau antrenorul, să discute cum trebuie. Să nu uităm că sunt copii mici, colegi între ei, unii rămân la club, alții pleacă, cei care pleacă sunt afectați, tocmai pentru că sunt mici. Unul dintre ei nu mai face față la școală acum, este afectat de modul urât în care au lucrat acești antrenori”.

Președintele Academiei este Pavel Peniu, managerul este Lucian Burchel, iar directorul coordonator este Mihai Stere. În urmă cu două săptămâni, zece copii de la grupele 2005 și 2006 au fost dați afară. 2006 sau „juniorii E” este și grupa cu cele mai mari probleme, cauzate de faptul că, potrivit părinților, antrenorul Stelian Caluda nu are licența necesară practicării meseriei și, din aceste motive, echipa nu a putut fi înscrisă în acest an în campionat. Caluda a înscris echipa într-un campionat regional, cu echipe foarte slabe și, dacă se va clasa în primele două locuri, va merge la campionatul național, unde antrenorul, fără licență, nu va avea voie să asiste la meciuri! Situația i-a revoltat pe părinți, care susțin că situația este similară și la alte grupe.

„La grupa 2005 este un singur antrenor cu licență FRF, la 2006 nu este nici unul și la 2007 au fost 16 copii propuși pentru excludere înainte de înscrierea în campionat! Sunt doar 2-3 antrenori competenți, Florin Burcea, Cosmin Constantin și Ștefan Sandu. Ceilalți nu au licențe și, chiar și așa, fac ce vor ei”, a mai spus N.T. A, pentru TOMIS NEWS.

Tensiunile dintre antrenori și părinți au dus la măsuri tot mai drastice, cum s-a întâmplat în urmă cu o lună, la grupele 2005 și 2006.

”Am fost toți părinții la un antrenament. Modul lor de lucru presupune ca cei mai buni jucători, 4-5-6 dintre ei, să fie preferați de antrenori. Acum o lună, au împărțit terenul în două și s-au ocupat toți antrenorii, preparatorul fizic, doar de cei mai buni, ceilalți au fost lăsați de izbeliște, să se joace singuri cu mingea. Atunci ne-am certat cu antrenorii. Noi nu plătim la fel? De ce cei mai slabi trebuie complet excluși, fără a li se da cea mai mică atenție? Au decis să nu mai participăm la antrenamente, doar la o zi pe săptămână, pe care să o alegem noi și la un meci, în weekend”, a concluzionat N.T.A., pentru TOMIS NEWS.

Urmărește-ne pe Google News