Managerul tehnic al echipei FC Viitorul a reacționat împotriva echipelor Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, Dinamo, CFR Cluj și Petrolul. El a cerut ca echipele care au intrat în insolvență să se reorganizeze în diviziile inferioare.
„Cluburile se plâng că nu au bani, dar au făcut câte 10-15 transferuri. Zici că nu sunt bani, dar vin jucători cu statute importante din Spania sau alte ţări. Dar asta e, o să ne batem (n.r. – pentru salvarea de la retrogradare) şi o să vedem ce o să obţinem. Dar LPF şi FRF trebuie să fie atente la lucrurile astea, pentru că în joc este competiţie care trebuie să fie curată, puternică şi fair-play. În Europa, când intri în insolvenţă te duci în Divizia B. Te reorganizezi în Liga a II-a în funcţie de gravitatea situaţiei. Şi Glasgow Rangers s-a dus în liga a IV-a. Dacă te reorganizezi, mergi în liga a V-a, de ce să nu mergi? Ne e ruşine? Nu trebuie să ne fie ruşine, e criză, asta e realitatea. Dar dacă e criză în fotbal, atunci să fie salarii mici. Băgăm jucători români şi tineri, o luăm de la zero”, a spus Hagi, într-o conferință de presă, potrivit Mediafax.
Gică Hagi a acuzat conducerea Federației Române de Fotbal pentru situașia creată.
„Eu nu acuz cluburile, pentru că ele nu au nicio vină. Asta ţine de cei de sus, de cei care conduc fotbalul românesc. Trebuie găsite soluţii viabile prin care să ne aliniem. Altfel cum facem, că toţi vrem să rămânem în Liga I? E corect să concurezi cu alţii care au probleme? Trebuie să se cureţe. Care merită, bine, care nu, să o ia de la capăt şi asta e. Noi cum putem să plătim? Facem cum facem să plătim, dar alţii nu. Acest fair-play (n.r. – financiar) de care vorbesc UEFA şi FIFA trebuie să fie şi la noi. Dacă nu, atunci înseamnă că suntem pe o stradă greşită pe care nu ştiu unde vom ajunge. UEFA zice că trebuie să fim organizaţi, dar la noi s-a renunţat la criteriul financiar de la licenţiere. De ce? Nu ştiu. Atunci să renunţăm toţi, să nu mai plătim 20 de jucători, stăm cinci luni, iar nu îi mai plătim, după aia aducem alţi 20 şi tot aşa. Şi noi suntem în insolvenţă”, a adăugat Hagi.