”Nu știu ce s-a întâmplat, vom face analiza jocului și vom vedea. Puține cuvinte, nu sunt multe de spus. Ne-am crezut o echipă de vedete. Eu să le ridic moralul la vedete? Nu e presiunea primului loc, ce am făcut până acum e ceva extraordinar, dar trebuie să ajungem iar să jucăm ceva. Să vedem dacă mai vor băieții să se antreneze, vom vedea”, a declarat, foarte nervos, Gică Hagi, cel care în urmă cu câteva luni îl critica pe fostul selecționer de tineret, Cristi Dulca, pentru faptul că a lovit în jucători și nu și-a asumat responsabilitatea ratării calificării.

”Dulca nu-şi respectă jucătorii şi a ratat obiectivul cu cea mai bună generaţie pe mână. Pierdem cu bulgarii 3-0 acasă, pierdem cu Danemarca. Lăsaţi-mă în pace, dacă şi Danemarca ne dă 6… Haide, lăsaţi-mă, chiar aşa? Eu stau şi mă minunez. Apoi dăm în jucători. Trebuie să avem puterea şi responsabilitatea să-ţi asumi rezultatul tu ca antrenor. Dulca e prietenul meu, dar o zic public, a avut cea mai bună generaţie din România”, a spus Hagi anul trecut

 
 

Urmărește-ne pe Google News