Hagi a comentat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, situaţia Simonei Halep. „E un lucru foarte delicat, vorbesc prea mulți despre asta. Eu sunt mai atent de obicei, cred că tuturor românilor ne pare rău. Suntem lângă ea 200%, dar cel mai bine este să vorbească avocatul și Simona, ei cunosc cel mai bine lucrurile”, a declarat Hagi.
Potrivit antrenorului de la Farul Constanţa, „avocatul a vorbit și a punctat foarte bine niște lucruri, în rest se vorbește mult, mulți își dau importanță”.
„Lăsați să curgă lucrurile așa cum trebuie, cei care știu tot sunt avocații și Simo, care trebuie susținută de toată România, pentru că e un patrimoniu al țării. Trebuie să fim alături de ea”, a mai spus Hagi.
Marţi, Simona Halep a fost suspendată patru ani după ce a fost găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului anti-doping, iar la două zile distanţă Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a publicat motivarea deciziei.