Antrenorul Cristi Dulca a explicat la Digi Sport că nu a apelat la Florin Tănase pentru dubla cu Danemarca și Țara Galilor, deoarece ”nu este suficient doar talentul”.

”Florin Tănase este în lotul lărgit. A fost la lot și a jucat bine, dar acum, efectiv, n-a fost convocat. N-am nimic cu el. Nu comentez, nu intru în dialog cu Gică la televiziune. Am avut și cinci jucători de la Viitorul. I-am și zis lui Hagi că n-aș avea de unde să convoc dacă n-ar fi academia lui.

Am discutat cu Florin Tănase și i-am spus că pe lângă talent să mai adauge un pic de atitudine, de determinare, atunci va fi complet. Nu e de ajuns doar talentul.

I-am chemat pe Bumba și Păun, care joacă bine și mă ajută foarte mult. Așa am considerat eu că pentru Danemarca și Țara Galilor, echipe puternice fizice, sunt mai potriviți Bumba și Păun, jucători puternici și iuți. Sper să fi făcut alegerea cea mai bună.

Am vorbit cu Țîru, care și-a rupt ligamentele pentru noi, și i-am zis că mă bazez pe el. Pe Tănase nu l-am sunat”.

Gică Hagi a intervenit telefonic în emisiune și a luat foc împotriva lui Dulca:

”Uitați-vă pe statisticile lui Tănase. Dulca, să spună clar că nu-l vrea. Tănase aleargă 12 kilometri pe meci, este golgheterul Viitorului, al doilea golgheter român din Liga 1. Este cel mai bun atacant de vârsta lui. Dar, Dulca nu-l cheamă pentru că este de la Hagi. Ce să o mai ocolim, atât. Trebuia să fie convocat la tineret! Nu vorbesc de naționala mare, deoarece Iordănescu joacă un amical, în timp ce selecționata de tineret are două meciuri importante de calificare. Sunt convocați, în schimb, jucători care nu joacă. Nu i-a mai chemat pe Mitriță, pe Țîru, care este refăcut complet, a și jucat cu Botoșani”.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

Pe de altă parte, Dulca i-a transmis la televizor selecționerului Anghel Iordănescu faptul că are nevoie de fundașul stânga Steliano Filip la meciul cu Danamerca, programat vineri, ora 19:45, la Giurgiu, în preliminariile CE 2017.

”Am probleme la fundașii laterali. Mi-aș dori ca domnul Iordănescu să-l lase pe Filip să joace vineri cu Danemarca. De câteva meciuri improvizez cu fundașul dreapta Cristi Manea, ca fundaș stânga. Dar fiecare antrenor își face strategia lui. Aș avea nevoie și de Andrei Ivan, dar întrebați-l pe nea Puiu ce am vorbit cu dânsul despre aceste probleme. Eu mă bucur că jucătorii fac saltul de la tineret la echipa mare”.

Cristi Dulca a convovat următorii jucători pentru dubla cu Danemarca (vineri, 19:45, Giurgiu) și cu Țara Galilor (marți, Wrexam).

Portari: Valentin Cojocaru (FC Steaua București), Laurențiu Brănescu (Omonia Nicosia)

Fundași: Robert Hodorogea (FC Viitorul), George Miron (FC Botoșani), Ionuț Nedelcearu (Dinamo București), Deian Boldor (Virtus Lanciano), Cristian Manea (Mouscron), Vasile Nicolae (Rapid București)

Mijlocași: Dragoș Nedelcu, Răzvan Marin (ambii FC Viitorul), Ovidiu Popescu (ACS Poli Timișoara), Alexandru Ioniță (Astra Giurgiu), Alexandru Păun (CFR Cluj), Andrei Pițian (Pandurii Tg. Jiu), Dorin Rotariu (Dinamo București), Claudiu Bumba (Hapoel Tel Aviv), Andreas Ivan (Stuttgarter Kickers), Andreas Calcan (”U” Cluj)

Atacanți: George Pușcaș (FC Bari), Mihai Voduț (FC Voluntari).

Programul grupei 5 a preliminariilor EURO 2017

2015

31 martie: Țara Galilor – Bulgaria 3-1

16 iunie: ROMÂNIA – Armenia 3-0

4 septembrie: ROMÂNIA – Bulgaria 0-2, Luxemburg – Țara Galilor 1-3

8 septembrie: Armenia – ROMÂNIA 2-3, Bulgaria – Luxemburg 3-0

9 octombrie: Luxemburg – ROMÂNIA 0-1, Danemarca – Țara Galilor 0-0, Bulgaria – Armenia 2-0

Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”
Recomandări
Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”

13 octombrie: Danemarca – Bulgaria 1-0, Armenia – Luxemburg 1-1

13 noiembrie: ROMÂNIA – Danemarca, Țara Galilor – Armenia

17 noiembrie: Țara Galilor – ROMÂNIA, Danemarca – Armenia

2016

25 martie: Bulgaria – Țara Galilor, Luxemburg – Danemarca

29 martie: ROMÂNIA – Țara Galilor, Luxemburg – Bulgaria, Armenia – Danemarca

2 septembrie: ROMÂNIA – Luxemburg, Țara Galilor – Danemarca

6 septembrie: Danemarca – ROMÂNIA, Țara Galilor – Luxemburg, Armenia – Bulgaria

7 octombrie: Bulgaria – Danemarca, Luxemburg – Armenia

11 octombrie: Bulgaria – ROMÂNIA, Armenia – Țara Galilor, Danemarca – Luxemburg

Câștigătoarea grupei se va califica direct la turneul final, iar cele mai bune 4 din 9 ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a decide ultimele două selecționate care vor merge la EURO 2017 din Polonia.

CLASAMENTUL GRUPEI

clasament_u21_romania

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI