Au trecut mai bine de trei ani de la ultima experienţă ca antrenor, iar Gică Hagi nu mai are răbdare. Îi e dor de mirosul ierbii, de tensiunea meciurilor şi de tribunele fremătânde.
“Am greşit atunci, am preluat- o pe Galatasaray din mers, nu erau planurile şi ideile mele. Nu vreau să mai spun nimic despre experienţa din Turcia, respect oamenii de acolo şi n-aş mai intra în detalii care nu fac cinste nimănui… Cert e că m-am săturat de scandaluri, nu vedeţi ce se întâmplă acum în România? Vorbe, vorbe, iar fapte ioc… Nu e bine”, ne-a declarat Gică Hagi, făcând totodată o trimitere evidentă către Răzvan Burleanu, noul şef al FRF.
“Regele” a adăugat pe un ton împăciuitor: “S-a tot zvonit că am primit o ofertă din Turcia, una de nu ştiu unde… Speculaţii… De fapt, adevărul este că sunt şanse mari să revin în iarbă şi, dacă nu apare cine ştie ce situaţie neprevăzută, chiar voi prelua o echipă din vară”.
Alte obiective, în funcţie de situaţie
Hagi a continuat: “Nu va fi una din străinătate, e vorba de Viitorul, proiectul meu de suflet. Am investit aici bani mulţi şi muncă. Sper să ne salvăm de la retrogradare. Oricum, la vară voi trage linie şi voi stabili, probabil, alte obiective, în funcţie de situaţie”.