Gică Hagi este idol pentru fanii Galatei, dar relația cu suporterii Cim Bom a cunoscut și momente tensionate.
În primul său mandat de antrenor la Galatasaray, Hagi a avut parte de un incident pe care presa de la Istanbul a relatat cu lux de amănunte. Se întâmpla în 2005.
Nervos că nu-și mai găsea telefonul, Hagi și-a ieșit din fire și i-a făcut hoți pe fanii care au așteptat echipa la aeroportul din Kayseri. Regele a și dat cu piciorul spre o persoană de pe scara autocarului. Imaginile filmate de turci arată cât de nervos era Hagi în urmă cu 10 ani.
Gestul lui Hagi a fost taxat de fani. Suporterii lui Galatasaray, prezenți la meciul cu Kayserispor, scor 2-2, și-au arătat nemulțumirea față de faptul că Gică Hagi îi acuzase cu o zi înainte că i-au furat telefonul mobil, afișând bannere și scandând ”Hagi, hoțul!”.
Presa turcă a scris că Gheorghe Hagi a observat că îi lipsește telefonul după ce s-a urcat în autocarul ce urma să transporte pe Galatasaray de la aeroportul din Kayseri la hotel.
”El s-a enervat foarte tare, a început să țipe la cei din jur, iar apoi s-a îndreptat spre șoferul autocarului și i-a cerut să deschidă ușa din față. Când a văzut că șoferul nu deschide ușa, Hagi s-a enervat și mai tare, iar oficialii clubului, Ergun Gursoy și Fatih Goksen, au încercat să îl calmeze”, a notat „Aksam”.
Ziarul „Sabah” a scris că suporterii au fost extrem de nemultumiti de ieșirea nervoasă a lui Hagi de la aeroport, mai ales ca ”telefonul a fost găsit acolo unde trebuia să fie, adică în buzunarul tehnicianului”. „Fanii i-au răspuns românului, scandând: „Hagi, hoțul!”, a scris „Sabah”.
„Hurriyet” a dezvăluit ca Hagi a deschis singur ușa autocarului și a început să strige la suporteri, atât în română, cât și în turcă: „Cine mi-a luat telefonul? Sunteți niște hoți. Voi nu sunteți fani!”.
Potrivit „Hurriyet”, Hagi si-a cerut scuze pentru modul cum a reactionat cand a crezut ca i-a fost furat telefonul, desi acesta se afla intr-un buzunar. „El a fost tinta protestelor fanilor din cauza felului cum s-a comportat. Tehnicianul roman le-a spus apropiatilor ca ii pare rau, iar conducerea clubului si-a exprimat, de asemenea, regretul in legatura cu incidentul de sambata”, noteaza „Hurriyet”. A doua zi, Galata nu a facut decat 2-2 cu Kaiseryspor si s-a departat la 4 puncte de lider. „Principalul vinovat e Hagi”, a titrat „Sabah”.
„I-au furat și punctele”, a scris „Hurriyet”. „Galatei nu i-a priit la Kayseri. Hagi a alertat toată lumea spunând că i-a fost furat telefonul. A doua zi, Galatasaray a lăsat pe teren două puncte”, a menționat „Hurriyet”.