”Am urcat pe o scenă frumoasă, dar ne va fi foarte greu. Noi vrem să ne pregătim bine, să ne prezentăm corespunzător pentru înfruntările cu echipele puternice din Liga 1. În primul an, trebuie să căpătăm o experienţă importantă şi să încercăm să rămânem în prima ligă, apoi ne vom consolida şi, în viitor, avem gânduri mari. Am făcut un nou proiect pe cinci ani şi sperăm ca în sezoanele următoare să îndeplinim punctele din el. Obiectivul pentru sezonul următor este un loc în primele 10 locuri, să căpătăm o identitate, să oferim meciuri plăcute şi să verificăm potenţialul unor jucători fără prea mare experienţă. La noi veţi vedea întotdeauna o echipă tânără şi talentată, care are un potenţial mare, deoarece vin juniori talentaţi din spate. Se poate să jucăm şi noi, împreună cu Dinamo şi Steaua, pe Arena Naţională, pentru că este un stadion frumos. Nu resping nici ideea organizării unor cuplaje cu echipele din Bucureşti”, a mărturisit Hagi pentru Libertatea.