„Președintele FRF a ținut să ne vedem. A dorit și a insistat să preiau naționala, cu proiectul meu. Cred că am făcut bine că am refuzat naționala. Din păcate, i-am zis la discuții că nu pot să fac nicio concesie. Președintele a insistat. A zis să punem avocații să lucreze câteva zile, să vedem dacă se poate”, a spus Gică Hagi.

„Eu vreau ca lucrurile să fie clare. Îmi doresc să antrenez o echipă națională și un club mare. Dar nu pot lua echipa naționala până nu vând acțiunile. Sunt acționar majoritar la un club și nu pot fi selecționer, chiar dacă îmi doresc”, a declarat Gică Hagi.

În ceea ce privește proiectul său de viitor, Gică Hagi a menționat că vrea să găsească parteneri pentru ca echipa sa, Farul Constanța, să ajungă între primele formații din Liga 1.

„Rămâne să vedem ce va fi în viitor. Eu vreau să îmi găsesc parteneri, nu e de vânzare. Acționari însemnă parteneri, ca să fim mai puternici. E normal și logic. Atât. Vreau să fiu în primele echipe din România, pentru că la Academie și la infrastructură suntem cei mai buni. Mai trebuie să muncim și la echipa mare”, a spus Hagi, la Digi Sport.

Nu e prima oară când Gică Hagi respinge o astfel de ofertă pentru a continua proiectul la clubul său. S-a mai întâmplat și în 2016, și în 2017. 

Echipa naţională a rămas fără selecţioner după ce Mirel Rădoi a anunţat că nu va mai continua, contractul său expirând. El nu a reuşit să califice naţionala la Cupa Mondială din Qatar, din 2022.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News