”Am auzit că cei de la CFR își iau punctele înapoi. Când s-a schimbat regulamentul anul trecut, în timpul sezonului, ca să nu retrogradeze în B, precum Vasluiul și celelalte echipe, cum este Rapid, din cauza problemelor financiare, a fost bine, au fost de acord.

Dar nu mai înțeleg. Se rescrie regulamentul, îl acceptă, îl votează și după aceea se duc la TAS. Cum nu este corect? Că dacă tu anul trecut nu-și plăteai datoriile trebuia să te duci în B, în iarnă.

Anul trecut s-a votat ca în B să nu cadă echipele cu probleme, nu s-a mai făcut licențierea în funcție de aceste detalii, adică pe românește s-a făcut direct un bine pentru niște cluburi care au putere și relații la FRF. Și după aceea, te duci tu și reclami FRF că ți-a luat punctele?

Eu nu mai înțeleg nimic, pe cuvântul meu. Adică, au acceptat să fie depunctați în cazul în care nu-și achită datoriile, după care contestă decizia la TAS. Suntem în România și o dăm pe comedie, acceptăm orice.

Domnule președinte Iuliu Mureșan, anul trecut, dacă era după regulament, așa cum au căzut Vaslui și Rapid, erați out. Eu așa știu. Păi, am înțeles că CFR este și campioană, că au echipă foarte bună și că se bat la titlu”, a zis furios Hagi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News