Viitorul a câştigat categoric, scor 5-0, în faţa celor de la ACS Poli Timişoara, iar la finalul meciului Gheorghe Hagi a recunoscut că pregăteşte play-off-ul de pe primul loc şi le-a atras atenţia rivalilor că echipa sa merită respectată pentru munca depusă până în acest moment.

“Cred că această echipă are un merit important, pentru că în momentul de faţă suntem pe primul loc. Ne-am depăşit orice aşteptare. După meciul de la Giurgiu am fost supărat, pentru că am pretenţiile mele de la echipă. În acest meci trebuia să producem fotbal, cum o facem de obicei. Mă bucur că prima repriză a fost una fantastică, am construit, am desfăcut jocul. Mă bucur mult pentru Morar. V-am spus că e un jucător talentat, e inteligent, ca şi toţi ceilalţi. Sunt mulţumit din toate punctele de vedere. Putem fi mai iuţi. În a doua repriză am fost mai relaxaţi. Am controlat jocul şi sunt lucruri bune”, a declarat Hagi, la DigiSport.

Strategia de a promova tineri dă roade în cadrul echipei de la Ovidiu ultimul recital fiind dat de Vlad Morar, atacant adus în această iarnă la Viitorul, care a marcat în meciul cu ACS Poli Timişoara de trei ori: ”El (n.r. Vlad Morar) nu a fost exploatat cum trebuie până acum. Se integrează. Vede poarta, dar o să-l vedem la meciurile mari, pentru că ne aşteaptă meciuri mari în play-off. E pe drumnul cel bun. Normal că ne-a fost frică, am analizat adversarul. Suntem încă în căutare de ritm, pentru a fi competitivi în play-off. Ideea mea e să aduc toţi jucătorii la o stare fizică şi tactică optimă. Joci în play-off şi trebuie să ai o echipă foarte bună”.

Hagi şi-a continuat discursul prin a le atrage atenţia celorlalte echipe. Viitorul se află pe primul loc, în Liga 1, iar “Regele” a cerut mai mult respect din partea rivalilor la titlu: “Toţi trebuie să vadă că în faţa lor e un alt club. Benzar a zis bine, chiar dacă Duckadam s-a supărat. Ei să vadă că în faţa lor e un alt club. Benzar e cel mai bun fundaş dreapta şi trebuie să-l ascultăm şi pe el. Trebuie să accepte. A zis adevărul, nu că şi-a luat lumea în cap, aşa cum se zicea”, a declarat Hagi la Dolc Sport.

Printre altele, fostul jucător al Stelei i-a sugerat lui Gigi Becali că ar fi mai bine să renunţe la războiul cu CSA Steaua şi să negocieze cu cei din Armată: „Cred că Steaua e una singură şi înainte de ‘90 şi după. A fost o continuitate la nivel înalt. Zic că Gigi Becali trebuie să stea la masă şi să negocieze, el a ţinut echipa la nivel foarte mare. După toate încasările pe care le-a avut, domnul Becali trebuie să negocieze. Se rupe inima unui brand puternic. Trebuie găsită o soluţie, nu să distrugem tot ce e bun în România”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News