Aflat în echipa care în noiembrie 1989 se califica la turneul final al Cupei Mondiale 1990, după un meci epic cu Danemarca, scor 3-1, la Bucureşti, Gică Popescu este convins că, în prezent, ambele reprezentative sunt mult sub valoarea celor de acum 28 de ani.

„Trebuie sa recunoaştem că Danemarca, ca şi noi, are poate una dintre cele mai neperformante echipe din istoria fotbalului danez. Nu mai sunt jucătorii care erau în anii ’90, când era şi campioana europeană. Însă rămâne o echipă foarte puternică, a doua favorită în grupa noastră de calificare”, a spus Gică Popescu pentru Dolce Sport.

Fostul mare internaţional a continuat: „Ţinând cont de rezultatele pe care echipa noastră le-a obţinut în meciurile anterioare, cred că este prima finală pe care o avem în această grupă, finala însemnând şi un meci decisiv.

Dacă reuşim un rezultat bun, care, pentru noi, ar însemna numai victoria, cred că ne păstrăm şansele pentru calificare. Daca nu, eu cred ca va fi aproape imposibil sa ne mai calificam”, a mai spus Gică Popescu.

Gică Popescu a vorbit despre Keşeru şi Alibec

Gică Popescu a vorbit şi despre jucătorii României din linia de atac, Claudiu Keşeru şi Denis Alibec.

„Keşeru marchează goluri in Bulgaria, Alibec a avut un început de retur la Steaua promiţător. Este un jucător cu un talent incredibil, dar a făcut prea puţine lucruri faţă de talentul care îl are”, a conchis Gică Popescu.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

România va întâlni Danemarca într-un joc programat pe 26 martie, la Cluj-Napoca, în preliminariile pentru Cupa Mondială 2018.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI