„Dacă ne-am fi ales noi asemenea grupă, nu am fi fost la fel de inspiraţi. Ne-a surâs norocul. Dacă de aici nu ne putem califica, atunci această generaţie trebuie dată uitării”, a spus Gică Popescu, potrivit news.ro.

„Avem posibilitatea să mergem la turneul final. Cred că favorite la locurile 1-2 suntem noi şi Elveţia”, a adăugat el.

Selecționata condusă de Edward Iordănescu va juca în grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024 cu Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra, potrivit tragerii la sorți de duminică, 9 octombrie, de la Frankfurt.

Meciurile vor avea loc în perioada martie-noiembrie 2023. Primele două echipe din fiecare grupă se califică automat la EURO 2024, unde gazda, Germania, este calificată din oficiu, a scris gsp.ro.

Restul de 3 participante, până la 24, vor fi decise de un play-off între cele 12 echipe necalificate la EURO cu cele mai bune rezultate în Liga Națiunilor 2022-2023.

Play-off-ul este programat în martie 2024.

 
 

Urmărește-ne pe Google News