Astfel, Judecătoria Sectorului 4 a stabilit ca luni, 5 octombrie să soluționeze cererea înaintată de către fostul mare fotbalist. Condamnat la trei ani, o lună și zece zile de închisoare în dosarul transferurilor de fotbaliști în străinătate, Gică Popescu a executat mai bine din cele 1136 de zile de detenție, mai precis 575. În plus, la calcul cererii depuse de către ”Baci” s-a luat în considerare și faptul că acesta a scris mai multe cărți în penitenciar, a avut o comportare ireproșabilă și a participat la activitățile din închisoare.
De altfel, pentru aceste merite, chiar comisia de evaluare din cadrul penitenciarului Jilava a propus, în urmă cu zece zile, eliberarea condiționată a lui Gică Popescu. Dacă judecătorii vor considera că ex-căpitanul echipei naționale poate fi eliberat condiționat, iar procurorii nu vor depune apel, Gică va putea respira din nou de luni, 5 octombrie, aerul tare al libertății.
S-a speculat că după ieșirea din pușcărie, ”Baciul” va merge la FCSB, să-l ajute pe Gigi Becali, dar acest lucru a fost infirmat categoric de Gheorghe Hagi. ”Regele”, care este cumnatul lui Popescu, a anunțat că-l va aștepta cu brațele deschise pe acesta la echipa pe care o patronează, FC Viitorul.
Problema este că, după eliberarea condiționată din închisoare, Gică Popescu nu va putea intra, pentru o perioadă de doi ani, în lumea fotbalului. Asta pentru că, printre acuzațiile pentru care a fost condamnat s-au numărat cele de evaziune fiscală în formă continuată și de spălare de bani în cazul transferului fotbalistului Florin Bratu de la Rapid București la Galatasaray Istanbul.
Sentinţele anunţate în Dosarul Transferurilor, pe 4 martie 2014:
George Copos (61 de ani) – 3 ani şi 8 luni cu executare / ELIBERAT
Mihai Stoica (49 de ani) – 3 ani şi 6 luni cu executare
Cristi Borcea (44 de ani) – 6 ani şi 4 luni cu executare
Ioan Becali (61 de ani) – 6 ani şi 4 luni cu executare
Victor Becali (53 de ani) – 4 ani şi 8 luni cu executare
Jean Pădureanu (78 de ani) – 3 ani şi 4 luni cu executare/ ELIBERAT
Gică Popescu (47 de ani) – 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare
Gigi Neţoiu (55 de ani) – 3 ani şi 4 luni cu executare