Gheorghe Popescu (48) a deschis, joi, conferința de presă susținută de cumnatul său, Gheorghe Hagi (50 de ani), în cantonamentul echipei Viitorul, din Lara (Turcia).
”Baciul” s-a antrenat cu echipa ”Regelui”, alergând cot la cot cu Pecanha, Cernat și compania. Fost căpitan al Barcei, Gică Popescu va juca pe cel mai luxos stadion din Arabia Saudită. Meciul dintre legendele Realului și Barcelonei va avea loc în februarie. Acolo va fi prezent și ”Regele”.
”Știți foarte bine că pe data de 12 februarie sunt invitat de Barcelona la un meci al legendelor, meci care va avea loc la Ryad. Cu această ocazie, știind că Gică pleacă în cantonament l-am rugat să mă lase să vin și eu cu el. Profit de această perioadă să mă antrenez pentru că nu vreau să merg la un asemenea eveniment și să mă accidentez. Nu puteam să aleg un alt antrenor decât pe Gică! Deci acesta este scopul și motivul vizitei mele aici. Nu e nici o implicare oficială, pentru că știți că nu este permis acest lucru. Singurul și unicul motiv pentru care mă aflu aici este să mă antrenez în aceste 9 zile și să fac față meciului de la Ryad”, a spus Popescu, după care s-a ridicat și a plecat, fără să răspundă întrebărilor despre trecut sau despre apropiatul Campionatul European din Franța.
În mai, Hagi și Popescu vor juca alături de Maradona și de Stoicikov. Bulgarul împlinește 50 de ani și organizează un mare meci, la Sofia.
Gheorghe Popescu a fost eliberat condiționat din închisoare în noiembrie, după ce a ispășit o pedeapsă de un an şi opt luni. Pedeapsa inițială pentru Popescu în ”Dosarul Transferurilor” a fost de trei ani, o lună și zece zile.
El este primul condamnat din ”Dosarul Transferurilor” care ar putea avea legătură din nou cu fotbalul.