Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu fostul internaţional şi acesta rămâne consilier de stat al premierului pentru EURO 2020.
La solicitarea Gazetei Sporturilor, pentru clarificarea situaţiei lui Gică Popescu, numit consilier de stat pentru proiectul Euro 2020 de către fostul premier Mihai Tudose, Biroul de presă al Guvernului a lămurit lucrurile.
”Doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a purtat o discuție cu domnul Gică Popescu, în cursul căreia au convenit ca acesta să rămână în funcţia de consilier de stat al premierului, pentru a coordona organizarea meciurilor pe care România le va găzdui în cadrul EURO 2020”, a fost răspunsul de reconfirmare a lui Gică Popescu, care îşi păstrează noile atribuţii şi după ultima remaniere guvernamentală.
Gică Popescu a fost adus în Guvern de fostul premier Mihai Tudose, care a demisionat de la conducerea Executivului.
Deşi este prezentat ca o prioritate a Guvernului, proiectul Euro 2020 stagnează, cel puţin în privinţa celor 4 noi arene de antrenament. În ultima lună nu s-a întâmplat nimic nou în privința modernizării stadioanelor ”Steaua”, ”Arcul de Triumf”, ”Rapid” și ”Dinamo”.