Aflat în vacanță la Alba Iulia, Grozav nu poate sta deoparte de fotbal. S-a înscris împreună cu fratele său, Ionuț, și cu prietenii Adrian Potopea, Vlad Ignat sau Claudiu Oară, la ”Cupa Crăciunului 2015”, competiție de minifotbal organizată de vărul său, George Țălnar.
Grozav a dat recital în optimea de finală cu Cash Convertors. Jucătorul albaiulian a marcat 10 goluri în poarta echipei Cash Convertors. În final, echipa sa, RMC 24, a învins cu 15-0, reușind să se califice în ”sferturi”. RMC 24 a trecut și de Pâclișa City, 3-0, cu două reușite ale lui Gicu, și e în semifinale.
Grozav a declarat pentru AbSport.ro că se bucură de vacanța sa, dar în 2-3 săptămâni va relua antrenamentele la Terek. El promite să tragă tare pentru a prinde lotul care va reprezenta România la Euro 2016.
Dorințele lui Grozav pentru 2016 și ce părere are despre grupa României la Euro 2016:
Sub contract cu cecenii de la Terek Groznîi, care au plătit pe el aproape 2.000.000 de euro în 2013, transferându-l de la Petrolul, Grozav a jucat doar 13 meciuri în două sezoane, fără să înscrie. În returul stagiunii trecute din Liga I, el a fost împrumutat de Dinamo (11 meciuri, 4 goluri).
Toamna trecută, a fost la un pas să fie suspendat de grupare rusă, fiindcă părăsise echipa și se refugiase acasă, la Alba Iulia.
Tricolorul s-a supărat şi a fugit acasă, la Alba Iulia, unde se ocupa de hobby-ul său, creşterea găinilor de rasă şi a porumbeilor.
Speriat de ”automate”
Cecenii au cerut la FIFA suspendarea românului şi recuperarea banilor investiţi în jucător.
”Gicu nu s-a acomodat în Cecenia. El este o fire copilăroasă şi nu se simţea deloc confortabil când vedea oameni cu automate pe străzi. Acolo trebuie să dai dovadă de maturitate, cum au fost Pancu, Florentin Petre sau Mărgăritescu”, a explicat un impresar din zonă.
Gicu Grozav ee plătit excelent la Terek. Patronul Ramzan Kadîrov (38 de ani), care este şi preşedintele Republicii Cecenia, îi dă un salariu anual de 500.000 de euro. Kadîrov este un personaj temut, umblă cu pistol şi face parte din camarila lui Vladimir Putin. Asta nu i-a speriat pe ceilalţi români care au trecut pe la Terek.
Andrei Mărgăritescu a povestit din experianţa trăită în 2008-2009: ”La ruşi am fost mercenar! La Terek erau foarte mulţi bani. O primă pentru o victorie acasă ajungea la 10.000 de dolari de om. Iar dacă îi plăcea patronului cum jucam, prima se tripla. Am luat bani şi la înfrângere! Kadîrov e puternic. E conducător adevărat, se vedea că ştie să se impună. Era şi foarte prietenos, mai ales că are puţin peste 30 de ani. Eram cazaţi într-o staţiune. L-am găsit pe-acolo pe Putin. Kadîrov e lui. Nu ştiu dacă Ramzan era dictator. Eu n-am simţit asta. Într-adevăr, avea pistol la el, dar era unul din aur! Era mai mult, aşa, de impresie”. (Daniel Conţescu)