ACTUALIZARE 19.30. Gigi Becali, la DigiSport: ”Ai văzut ce autogol? Mi s-a părut un meci slab. Unii insinuează altceva, însă aşa ceva nu se mai poate niciodată, nu există aşa ceva un milion la sută. Jucători de-ai noştri mi-au dat mesaje că e blat ordinar, însă nu cred pentru că e Hagi la mijloc. Dacă îi dai un miliard, dacă îi dai Cupa Campionilor şi tot nu face blat. Nu mai există aşa ceva, dacă era altcineva mă gândeam, însă Hagi nu face aşa ceva. M-am gândit doar că Săpunaru are duşmănie pe Steaua şi a făcut singur totul. De ce nu a vrut el să bată penalty tocmai în acest meci?”.
Meciul de la Giurgiu a mirosit de departe a blat, dar patronul de la FCSB-ului n-a văzut nimic în neregulă. Microbiștii au reacționat însă puternic pe forumuri, indicând un posibil troc Cupă-campionat pus la cale de cele două formații. Astra a mers mai departe în semifinalele Cupei, iar Viitorul obține astfel cale liberă spre titlu!
Dacă o posibilă înțelegere în culise poate fi doar bănuită, evoluția ostilităților din teren de luni între cele două formații nu poate minți. Lipsa implicării unor jucători de la Astra, dar și anumite decizii luate de antrenorul giurgiuvenilor (de ce a executat Daniel Florea penalty-ul, și nu Cristi Săpunaru, spre exemplu) aduc un puternic miros de blat la acest joc. Iar cine are ochiul format de la meciurile din defuncta Cooperativă e greu să se înșele în privința unui astfel de joc.
”Am zis o dată despre el și am greșit”!
”Libertatea”: Domnul Becali, cum vi s-a părut meciul? Nouă ne-a mirosit urât…
Gigi Becali: Nu mă puneți pe mine! Orice ar fi fost la Giurgiu, nu zic nimic. E nașul meu!
De ce nu spuneți, vă convine să pierdeți campionatul?
Da, îmi convine! Pierd campionatul și asta e!
…
Îl pierd în fața la nașul meu.
De ce aveți aceste rețineri să vorbiți?
Am zis o dată despre el și am greșit! Acum, nu mai zic nimic!
De ce nu ziceți nimic de Hagi, pentru că v-a ajutat când erați la pușcărie?
E, păi vezi?
Evoluția relației Becali – Hagi, de-a lungul timpului
Gică Hagi și Gigi Becali sunt legați de relația naș-fin. Hagi le-a botezat pe cele două fiice ale lui Becali. Primul raport economic între cei doi s-a consumat imediat după revoluția din 1989. Atunci, Hagi l-a împrumutat pe Becali cu 100.000 de dolari, sumă cu care acesta s-a lansat în comerțul cu blugi și cu săpunuri din Turcia. Apoi, relațiile s-au deteriorat. În 2003, Hagi, sprijin de generalii din Armată și de Anghel Iordănescu, l-a acuzat pe Becali că a furat Steaua. După care, în 2007, Becali l-a pus antrenor la Steaua. L-a adus să-l facă mare (”Regele se va încorona în Ghenea”), dar Gică Hagi a plecat batjocorit. ”Mi-a luat personalitatea”, a urlat Gică, în momentul plecării, amintindu-i lui Gigi că ”a luat Steaua pe nimic”. Apoi, când Becali a intrat în pușcărie, Hagi l-a ajutat pe finul său: l-a lăsat să muncească la Academia din Ovidiu, pentru a-i face mai ușoară detenția. Iar acum, între Viitorul și FCSB (fosta Steaua) se face un schimb permanent de jucători. Toșca, Iancu, Tănase, Mitrea, Bălașa au fost mai întâi la Viitorul, apoi au ajuns la Steaua.