Cartea scrisă de Gigi Becali în Penitenciarul Poarta Albă se numeşte ”Muntele Athos, patria ortodoxismului” şi este deja terminată, anunţă cotidianul ”Gazeta Sporturilor”. Lucrarea va fi publicată în curând, iar editura care se ocupă de apariţia ei este Saeculum I.O.

Potrivit legii, condamnaţii care scriu o carte în perioada de detenţie pot beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei. Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarele ”Valiza” şi ”Schimbul de terenuri cu MApN”, iar după publicarea cărţii, pedeapsa finanţatorului Stelei ar putea fi redusă cu un an şi 2 luni.

Nu numai Gigi Becali scrie cărţi în penitenciar. Mihai Stoica, managerul Stelei condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în ”Dosarul Transferurilor”, lucrează la o carte în care face analiza tehnico-tactică a meciurilor de la Campionatul Mondial de fotbal 2014, din Brazilia, a mai menţionat ”Gazeta Sporturilor”.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News