„Am făcut cerere, pentru că noi facem totul sub formă legală, în baza legii şi noi am făcut o cerere. Am făcut cerere şi la Arcul de Triumf şi au spus că încă nu au modalitatea de a închiria”, a declarat Gigi Becali la sport.ro, potrivit news.ro.
„Nu au forma juridică în care pot închiria (n.red. – cei de la Stadionul Arcul de Triumf) şi acum am făcut şi la Ghencea, ca să vedem ce ne spun”, a adăugat Becali.
Noul Stadion Steaua, inaugurat pe 7 iulie
Stadionul Steaua, a cărui construcție a costat aproape 100 de milioane de euro, a fost inaugurat pe 7 iulie, la meciul amical CSA Steaua – OFK Belgrad 6-0.
2 ani și două luni au trecut
de la momentul începerii dărâmării și până în ziua recepției Stadionului Steaua, conform GSP.ro. Spre comparație, Arena Națională a fost gata în anul 2011, după 3 ani și 8 luni.
Arena din Ghencea are 31.254 de locuri, iar oficialii Companiei Naționale de Investiții au anunțat că întreținerea anuală a noului Stadion Steaua se ridică la un milion de euro, fără salariile personalului.
Doar întreținerea gazonului se ridică la 10.000-12.000 de euro, restul se duc pe mentenanță și alte lucrări care țin de funcționarea stadionului la parametri normali, conform GSP.ro.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile