”CFR Cluj este o echipă foarte solidă, dă senzația de putere. Dan Petrescu a reglat echipa, pentru că nu arăta așa la început. În față l-a găsit pe Omrani, iar mijlocul l-a făcut puternic. E mare antrenor! Nu mai sunt sigur de titlu.

Voi face însă ce depinde de mine, voi mai aduce doi jucători valoroși. Restul depinde de Dică și de jucători. Să demonstreze în meciul direct cu CFR”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Becali a încercat apoi să o mai dreagă: ”CFR a furat opt puncte cu arbitri la început campionatului. Nu-mi fac probleme după pregătirea de iarnă. Lupta pentru titlu va fi în trei: CFR, Steaua, Craiova. Se pot întâmpla multe. Sunt curios ce va face CFR cu Craiova, peste două etape, în meci direct. Atunci pot să evaluez mai bine cele două echipe. Înfrângerea noastră de la Astra a avut și un efect pozitiv. Astra în play-off în locul lui Dinamo”.

”Budescu nu s-a supărat pe mine”

Patronul Stelei s-a referit și la golul marcat de Budescu direct din corner în meciul cu Juventus. ”După ce am spus că îl demit pe Dică dacă Budescu mai execută cornere, l-am spus pe Dică și i-am spus ”Iartă-mă, eram nervos”. Nu e în regulă să irosești atât de ușor cornere. Cornerele trebuie eficientizate. La 3-0 poate să facă ce vrea el. Budescu nu s-a supărat pe mine”.

”Mi-a fost frică de ghinion cu Juventus”

Gigi Becali a recunoscut că a tremurat pentru victoria cu Juventus: ”Mi-a fost frică de ghinion. La 1-0 au avut o bară. La 4-0 n-ai însă ce să spui. Jocul din prima repriză a fost nesigur. Am dat 10 milioane de euro pe jucători și e normal să te superi când e 0-0 la pauză cu Juventus București sau când te bate Astra. Jucătorii înțeleg, Dică la fel, și le mulțumesc pentru asta”.

Finanțatorul Stelei privește relaxat ultimul meci din grupa Europa League: ”Meciul cu Lugano e important pentru că locul 1 contează. Șansele mari noi le avem. N-am emoții la meciul ăsta”.

”Coman s-a lăsat de fumat și merge la sală”

Gigi Becali are mare încredere în garda tânără: ”Coman are varice acum, dar din retur va exploda. E fotbalist. S-a lăsat de fumat, stă numai în sala de forță cu Tănase. Nu credeam că un jucător de 19 ani, ca Man, poate juca atât de bine. E cel mai bun de la Steaua”.

”Nu-l recunosc pe Alibec”

Patronul Stelei nu-l mai menajează pe Alibec: ”Trebuie să-și revină, Steaua nu stă după el. Îmi pare rău. El trebuie să facă separat pregătire strictă și va fi iar jucătorul care a fost. Acum nu-l recunosc. Îi urez să-și revină cât mai repede. N-am ce face, nu poate sta Steaua după el”.

”Am vorbit cu Olăroiu, dar nu speculați”

Gigi Becali a ținut să-i dezmintă zvonurile potrivit cărora Cosmin Olăroiu, liber după despărțirea de Al Ahli Dubai, ar putea fi instalat la Steaua în locul lui Nicolae Dică: ”Am vorbit cu Olăroiu, dar vă rog să nu speculați, pun eu destulă presiune pe Dică. Îmi place mult de el, discursul lui”.

Steaua a învins, duminică, Juventus București, scor 4-0, prin golurile marcate de Fl. Tănase (2), Gnohere și Budescu.


Citește și: România nu găsește 16.000 de lei pentru a tipări o carte excepțională: Cronica necunoscută a lui Mihai Viteazul

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News