Chiar dacă a anunțat că antrenorul Nicolae Dică va rămâne la echipă doar dacă FCSB va câștiga titlul, Gigi Becali a dat-o, luni, la întors.
Patronul ”din umbră” de la FCSB a anunțat că-l va păstra și în viitorul sezon pe banca tehnică pe Nicolae Dică, însă va renunța la atacantul Denis Alibec.
”Dică a demonstrat că nu e fricos, acesta este jocul pe care trebuie să-l demonstreze şi jucatorii, şi antrenorul. Nu concep ca noi să nu câştigăm meciul cu Astra. Atitudinea pe care au avut-o în această seară o vor avea şi cu Astra. O să plece Alibec şi vă rămâne Dică antrenorul” a decretat Gigi Becali la Pro X.
Gigi Becali: ”Îmi pare rău de el, l-am cocoloșit”
Latifundiul din Pipera a adăugat: ”Nu e luptă între ei, dar pentru că Dică să facă treabă, trebuie să plece Alibec. Am dat astăzi o hârtie pentru cineva din Franţa, 1.7 milioane de euro, cât am dat pe el, plus 30% dintr-un viitor transfer. Îmi pare rău de el, l-am cocololşit, putem pierde şi campionatul din cauza lui. Îl strică şi pe Coman. Asta mă întrebam: de ce nu a jucat până acum Florinel Coman? Coman mi-a plăcut extraordinar de mult”.
Și Nicolae Dică a vorbit despre Denis Alibec, jucător care n-a făcut parte din lotul pentru meciul de la Craiova. ”A fost decizia mea. Din ce a spus el, vinovat sunt eu că nu marchează el goluri. Aşa că am luat decizia ca el să nu facă parte din lot dacă eu sunt vinovat. Nu o să mai am nicio discuţie cu el, ce să mai am?”, a precizat tehnicianul de la FCSB.