„Pe mine aceste lucruri nu mă ating, nici nu mă interesează, mai mult mă amuz. Avem lucruri de terminat, mai sunt meciuri de jucat până la finalul sezonului. Ne dorim ca la anul să câștigăm detașat campionatul, să creștem jucători care să fie vânduți pe bani mulți, așa cum am mai făcut”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă de marți, care precedă meciul Steaua – Dinamo, din returul semifinalelor Cupei României.
„Criticile patronului au fost OK, s-a pierdut cel mai important meci, doar nu credeți că o să iasă cineva să ne laude după o asemenea înfrângere. Jucătorii trebuie să vadă că asta e atmosfera de la Steaua când nu ai rezultate. Când se termină luna și îți intră banii în cont, ești fericit. Trebuie să înveți că în viață trebuie să și dai, nu doar să iei. Nu e o critică la adresa jucătorilor, nu mă înțelegeți greșit. Trebuie să fie bărbați, profesioniști și să accepte aceste lucruri”, a adăugat tehnicianul roș-albaștrilor.
”Nu putem uita așa repede meciul cu Astra, este normal să fie așa pentru că dacă învingeam ajungeam pe primul loc și puteam câștiga campionatul. Aveam o opțiune serioasă pentru a se întâmpla asta. Acum eu cred că încă nu s-a terminat totul, avem de recuperat șase puncte, o să fie foarte greu, dar mergem înainte!
Acum ne gândim la meciul cu Dinamo, n-am câștigat până acum în fața lor, încecăm să o facem mâine seară. E clar că echipa care o să fie mai pregătită o să câștige meciul de mâine seară. Revenind un pic la meciul cu Astra eu cred totuși că am avut două, trei șanse foarte mari în prima repriză și din păcate le-am mai făcut cadou un penalty chiar înainte de pauză. Dacă după primele 45 de minute intram la vestiare cu 0-0, altul era rezultatul în partida de la Giurgiu”
Întrebat cum au resimțit jucătorii declarațiile patronului din ultima vreme, tehnicianul campioanei a comentat: „Jucătorii sunt mult mai preocupați de ce se întâmplă acum la echipă și nu am timp să-i întreb ce cred de declarațiile patronului! Jucătorii vor să câștige campionatul, vor să ajungă în cupele europene, să fie convocați la echipa națională.
„Hai să vă spun cum e legătura dintre mine, Meme și patron. Când avem meciuri, îl informăm pe patron despre ce facem. Niciodată nu a sugerat că trebuie să intre X, Y sau Z. Uitându-se la meciuri, poate să-și spună părerea. Este echipa dânsului și poate spune ce vrea. Relația dintre noi e foarte bună. E foarte important ca echipa noastră să joace în grupele Europa League sau – de ce nu? – în Champions League, chiar dacă ne va fi foarte greu, de pe locul al doilea. Vrem să găsim o modalitate să ajungem cât mai sus”, a mai precizat Reghecampf.
–––
Steaua mai are șanse infime să câștige campionatul, fiind la 6 puncte de liderul Astra, cu trei runde înainte de finalul Ligii I. Postul antrenorului Laurențiu Reghecampf este în pericol, iar patronul Gigi Becali, care și-a pierdut deja răbdarea, caută variante pentru inlocuirea lui Reghe.
Astfel, Gigi a decis deja numele viitorului antrenor al Stelei, în cazul în care va decide să îl demita pe Laurențiu Reghecampf. Conform gsp.ro, care citeaza surse din cadrul clubului, Edi Iordănescu, actualul antrenor al Pandurilor, este alesul lui Becali.
În acest moment, patronul campioanei se gândeşte la schimbarea antrenorului, în condiţiile în care sumele luate de Reghecampf şi staff-ul său sunt foarte mari şi s-ar fi justificat doar în condiţiile în care s-ar fi cucerit titlul. Conform Gazetei, conducerea Stelei a discutat deja cu Iordănescu în mai multe rânduri pe seama posibilei veniri din vară la comanda lui Chipciu&Co. Premisele sunt favorabile, mai ales că Edi nu pare decis să continue la Pandurii, formaţie aflată într-o perioadă extrem de grea din punct de vedere financiar. De menţionat faptul că fiul selecţionerului a fost în tribună la Giurgiu, în finala campionatului. Băiatul cel mare al lui Anghel Iordănescu a fost luat de tatăl său încă de la 6 ani pe Ghencea, acolo unde se juca în pauzele meciurilor cu fiul lui Tudorel Stoica, Alin. Edi Iordănescu a jucat la juniorii Stelei , însă cariera de fotbalist a fost una scurtă, marcată şi de accidentări. S-a remarcat apoi ca antrenor, încă din 2010, când Becali l-a numit interimar după plecarea lui Ilie Dumitrescu. Din 2013 a intrat în „pâine” cu normă întreagă ca principal, mai întâi la ASA, apoi la Pandurii. Prin numirea lui Iordănescu, Becali ar încerca să atragă Armata de partea lui. Este cunoscut faptul că selecţionerul are o relaţie excelentă cu generalii din CSA, astfel că s-ar putea ajunge mult mai uşor la un numitor comun în privinţa revenirii în Ghencea şi în privinţa redobândirii mărcii şi a emblemei, observă digisport.ro.
„Mai am trei săptămani de contract cu Pandurii, iar după finalul campionatului vom analiza și vom vedea ce este de făcut. Steaua are un staff de valoare, nu este problema mea să vorbesc despre ce se întâmpla acolo”, a comentat Edi, care a mai făcut parte din staff-ul Stelei, ca antrenor secund sau ”principal” interimar.
Dacă Reghecampf nu-și va îndeplini obiectivele și nu o va duce pe Steaua în Liga Campionilor, Iordănescu jr vine sigur la echipa roș-albastră. Mutarea s-ar face și mai urgent dacă echipa lui Reghe ratează și locul doi.
„Dacă nu erai căpos, deja antrenai Steaua!”, i-ar fi spus patronul Stelei lui Iordănescu Jr.
„Nu-l las pe Edi din vară la Steaua”, a reacționat, la Digi Sport, Narcis Raducan, după victoria Pandurilor cu Viitorul, 2-0 la Ovidiu.
„Face foarte bine munca aici și o să încerc să-l țin la echipă. Îl stiu pe Edi, îi place să termine ceea ce începe. Știu că, dacă i se asigură macar o stabilitate financiară, va continua proiectul”, a spus Narcis Raducan.
Conform Dolce Sport, Edi ar fi dorit și de FC Voluntari.
„Vreau să iau doi jucători, dar nu pot să vă spun numele lor pentru că se va interpreta. Îi iau pentru că vreau să câștig bani”, a declarat Becali, luni, la Digi Sport. Conform unor surse autorizate ar fi vorba despre Răzvan Marin și Florin Tănase, de la Viitorul.