„Dacă vrei să îți cauți un țap ispășitor mereu poți să îl găsești, nu ? Nu v-ați obișnuit cu aceste declarații? Acum nu mai departe de 2 săptămâni valora vreo 10 milioane, acum o săptămână, dacă nu mă înșel, am citit că i s-a triplat contractul, iar acum nu mai vrea să îl vadă în echipă… Sunt lucruri care deja cred că sunt obișnuințe la Steaua. Cel mai bine la Steaua este să fii un jucător de nivel mediu, nu ieși nici foarte mult în evidență, dar nici să joci așa foarte rău. Dacă e la un nivel mediu, niciodată nu se ia de tine”, a spus Lăcătuș la Dolce Sport. Și în trecut, „Fiara” a mușcat din Becali: „La Steaua trebuie să fii nesimțit ca să dai randament!”.
Și Claudiu Keșeru i-a luat apărarea lui Stanciu: „Nicușor e un jucător de treimea adversă, care poate fi decisiv printr-o pasă sau un șut. E totul nou pentru el și greu de gestionat, dar la Steaua a fost decisiv anul ăsta și a făcut două meciuri foarte bune la națională.
Sper ca toată presa să-l lase liniștit, să nu-l ridice prea mult în slăvi, pentru că ne-am obișnuit cu astfel de lucruri, iar la primul meci mai puțin reușit, apare efectul bumerangului”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Plecare neașteptată de la Kanal D. Bursucu renunță la colaborarea cu celebrul post tv: ”Trăia o adevărată dramă”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Oraşele din Europa care devin mai greu de vizitat în 2025. Restricţii în mai multe destinaţii celebre
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni