Gică Hagi

“Regele” a preluat echipa în iunie 2007, dar nu a rămas antrenor al Stelei decât 3 luni. El şi-a dat demisia, fiind deranjat de criticile publice ale finului său şi de faptul că Becali încerca să-i impună jucătorii care trebuiau să intre în teren.

“Mă simţeam torturat la Steaua. Am trăit momente penibile: să primeşti telefon de sus, să spună cine intră, cine iese. Am rămas mut”, a caracterizat Hagi perioada petrecută în Ghencea. Acum, fostul lider al naţionalei se dedică afacerilor şi şcolii de fotbal ce-i poartă numele, dar imaginea i-a rămas pătată de caracterizarea patronului Stelei: “Hagi are caracter zero, caracter murdar. Am eu nevoie să fiu curtean la rege? E un rege cu coroană de tinichea, un rege vagabond”.

Walter Zenga

Italianul a preluat echipa în iulie 2004 şi a plecat în mai 2005, cu două etape înainte de finalul sezonului şi de cucerirea titlului. “Nu am înţeles niciodată de ce Gigi a făcut asta”, a spus el. Zenga a cucerit apoi eventul (2005-2006) în Serbia, cu Steaua Roşie Belgrad. Întors în România, la Dinamo, Zenga a stat doar 80 de zile şi a demisionat mai mult forţat de împrejurări, după ce “câinii” au pierdut în faţa Stelei, scor 0-1. Italianul nu mai vrea să audă de Liga I, iar în acest moment antrenează clubul Al Nasr Riyad, din Arabia Saudită.

Dumitru Dumitriu

După ce i-a luat locul lui Zenga pe banca Stelei şi a “asudat” două etape pentru titlul de campion, Dumitru Dumitriu, nu a reuşit să se menţină în funcţie şi a fost înlocuit după un conflict cu vărul finanţatorului, Virgil Becali. “ţiţi” a ocupat apoi funcţia de preşedinte al călărăşenilor de la Prefab Modelu, dar în noiembrie 2008, echipa s-a desfiinţat din cauza lipsei de rezultate. “ţiţi” s-a întors cu coada între picioare la Steaua, unde a ocupat pentru o vreme postul de director tehnic al echipei secunde.

Cristiano Bergodi

Peninsularul a ocupat postul de antrenor al Stelei între iunie şi septembrie 2009. Becali l-a concediat după partida din Europa League, cu Sheriff Tiraspol, scor 0-0. Atunci, în pauza meciului, latifundiarul a încercat să intre la pauză în vestiar, pentru a le da indicaţii jucătorilor, dar italianul i-a trântit uşa în nas. “Sută la sută îl dădeam afară. Vreau doar respect din partea angajaţilor. Şi 5-0 dacă băteam, hotărârea era ace- eaşi”, a explicat omul de afaceri.

Oleg Protasov

Din vara lui 2005, până în luna decembrie a aceluiaşi an, antrenorul Stelei a fost Oleg Protasov, care i-a lăsat pe roş-albaştri pe primul loc după finalul turului de campionat. Ucraineanul primea în Ghencea un salariu de 180.000 de euro şi, supărat pe zgârcenia lui Gigi Becali, a plecat la Dnepr, unde a primit 800.000 de euro pe an. Acum pregăteşte formaţia FC Rostov.

Massimo Pedrazzini

Deşi Becali l-a botezat pe Massimo-Daniel, băiatul lui Massimo Pedrazzini, italianul nu a avut o viaţă uşoară pe banca Stelei. A prins două mandate scurte, în 2007 şi în 2009, ca antrenor principal, dar Massimo nu s-a bucurat de încrederea latifundiarului, care l-a înlocuit de fiecare dată, fiindu-i aplicată, din această cauză, eticheta de “secund etern”.

Cosmin Olăroiu

La Steaua, Olăroiu a obţinut cele mai bune rezultate din cariera sa de antrenor, reuşind, în 2006, eventul şi calificarea în semifinalele Cupei UEFA. Deşi Becali se lăuda că între el şi tehnician există o frumoasă prietenie, “Oli” a plecat în Arabia Saudită, o ţară “semianalfabetă” din punct de vedere fotbalistic, doar pentru a scăpa de atmosfera din Ghencea. Acum pregăteşte Al-Sadd, din Qatar.

Marius Lăcătuş

A fost nevoie de două mandate ca subaltern al lui Becali (octombrie 2007 – octombrie 2008 şi decembrie 2008 – mai 2009), pentru ca “Fiara”, simbolul “militarilor”, să renunţe la cei 250.000 de euro pe care îi mai avea de primit din contract şi să declare: “Nu mai vreau să revin la Steaua!”. În ambele cazuri, Lăcătuş a demisionat, exasperat de criticile vehemente ale patronului şi de presiunea la care era supus. După experienţa nefericită din Ghencea, completată de cea de la Vaslui, fostul număr 7 al Stelei vrea să emigreze în Spania.

Dorinel Munteanu

Dorinel a fost antrenorul Stelei între cele două mandate ale lui Lăcătuş, dar nu a rezistat în faţa “devoratorului de antrenori” decât două luni, până în decembrie, când a lăsat echipa pe locul 4 în clasament. Concediat prin intermediul impresarului său, “Neamţul” a trebuit să se mulţumească cu 130.000 de euro din clauza de reziliere a contractului de 200.000 de euro. Cu imaginea terfelită de Becali, fostul internaţional s-a întors cu coada între picioare la Cluj, unde de-abia a reuşit să o scape pe Universitatea de la retrogradarea în liga a treia, trecând apoi la cârma Oţelului Galaţi.

Mihai Stoichiţă

“Lippi” a stat pe banca Stelei, în “era Becali”, între septembrie 2009 şi mai 2010. Înlocuitorului lui Bergodi nu i s-a mai prelungit contractul, deşi a dus echipa pe locul al patrulea în Liga I, în condiţiile în care a avut la dispoziţie un lot subţire, patronul a fost zgârcit cu finanţarea echipei şi nu a ieşit din vorba lui Becali.

 
 

Urmărește-ne pe Google News