Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a solicitat Primăriei sectorului 1 Bucureşti să-l execute silit pe Gigi Becali, scrie Mediafax. Acesta a fost amendat de CNCD cu 2.000 de lei, pentru afirmaţii denigratoare şi discriminatorii la adresa femeilor, în timpul emisiunii „Agentul VIP”, de la postul Antena 2, ediţia din 27 aprilie 2011.
CNCD a hotărât – cu cinci voturi „pentru” şi unul împotrivă – amendarea contravenţională a lui Gigi Becali cu 2.000 de lei. Contravenţia trebuia plătită în termen de 15 zile de la data emiterii, lucru pe care patronul Stelei l-a refuzat.
Astfel, CNCD a cerut Primăriei sectorului 1 Bucureşti executarea silită a hotărârii emisă în 29 iunie 2011.
„Nu sunt adeptul înşelăciunii, să înşel. Sunt adeptul să fii om fidel, dar totuşi şi ţineţi minte lucrurile astea: bărbatul care înşală este şmecher, iar femeia care înşală este curvă”, declara Gigi Becali prin telefon în emisiunea „Agentul VIP”, în care s-a discutat despre divorţul dintre Cristi Borcea şi soţia lui, Mihaela
În acel moment Cristian Brancu a intervenit: „Domnul Becali, staţi un pic. Femeile poate ne judecă în momentul în care spunem lucrul ăsta, nu credeţi?”
La acel moment Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a somat public Antena 2 pentru afirmaţiile lui Becali din emisiune, considerând că moderatorul Cristian Brancu nu a intervenit convingător.