„Soția lui Florea a făcut parte dintr-un grup de 15 femei și doi bărbați care a lucrat timp de un an la proiectul pentru banca pe care am vrut să o înființez, „Becali Bank”. Lucrau cu un specialist. Nu-i cunoșteam bine pe acei oameni. Nu țin minte toți angajații de acum 12 ani. Mai târziu mi-a spus Daniel Florea că acolo a fost și soția lui. Proiectul a fost respins de BNR, pentru că aveam dosare penale”, a dezvăluit Gigi Becali, pentru Libertatea.
Andreea Florea nu făcea parte din conducerea băncii pe care o pregătea latifundiarul din Pipera. Președinte al Consiliului de Administrație urma să fie Gabriela Tudor, ca director executiv fusese aleasă pe Anca Soricut, iar ca vicepreședinte executiv era desemnat Adrian Grigoriu.
„Și care e problema dacă soția lui Florea a lucrat pentru mine? M-a favorizat Florea cu ceva? M-a favorizat că am făcut doi an de pușcărie. Hai să vă spun cu ce m-a favorizat! Mircea Sandu și oamenii lui de la Federație făceau presiuni ca eu să fiu declarat doi ani „persona non grata”, să mă scoată din fotbal, să nu mai pot intra nici pe stadioane, iar Daniel Florea a respectat regulamentul și m-a suspendat șase luni. Așa m-a favorizat!
După ce a fost dat afară de la FRF pentru că nu a cedat presiunilor, Daniel Florea a făcut plângere la DNA împotriva lui Mircea Sandu și Ionuț Lupescu. Florea mi-a dat o copie. Eu i-am zis: „Care e problema mea? Ce mă interesează pe mine?”. Și de atunci nu l-am mai văzut pe Florea. Pentru că el era președintele comisiei la FRF, soția lui trebuia să se ducă în junglă, să nu mai treacă prin Pipera… Nu mă mai intersează de mult părerea oamenilor despre mine. Mă intersează cum mă judecă Dumnezeu”, a mai declarat finanțatorul FCSB.
„Nu mai citesc ziarele. Singurul ziar pe care îl răsfoiesc dimineața la Palat este Gazeta Sporturilor. Citesc doar articolele despre Steaua, apoi îl arunc la gunoi, fiindcă e chimic și nu vreau să mă murdăresc pe mâini de tuș”, a mai precizat Gigi Becali.
Daniel Florea, primarul Sectorului 5, a fost exclus din FRF pentru că l-a ajutat pe Gigi Becali!
Citește și: