”Normal, ar fi un pas foarte mare, e cea mai puternică echipă din România, singura care vrea să investească în momentul de față și care își dorește să se califice în Champions League. Fiecare jucător din Liga 1, cred, că își dorește să joace la Steaua”, a spus Enache, la sosirea Astrei din cantonamentul din Cipru.

În replică, finanţatorul campioanei a afirmat, în direct la Digi Sport 1, că Enache este una dintre ţintele roş-albaştrilor. „Vreau să-l iau pe Enache pentru că e un jucător de caracter. Mi-a demonstrat că e om serios și eu vreau să-i arăt că am la fel de mult caracter ca el. N-a vrut să plece cu Astra în cantonament. N-a vrut să se urce în avion! A renunțat și la câteva restanțe financiare de la Astra. A zis că vrea să facă performanță, e disperat să vină la Steaua”, a spus Gigi Becali la Digi.

Şansele ca mutarea să se perfecteze sunt mari, iar antrenorul Astrei, Marius Şumudică, pare că s-a resemnat: „Dacă el își dorește să plece la Steaua, nu am ce să fac. Mai ales că, din ce am înțeles, are și o legătură apropiată cu familia Reghecampf”, a spus și Șumudică.

Steaua a oferit 300.000 de euro pentru transferul lui Gabi Enache şi aşteaptă un răspuns oficial din partea Astrei, Laurenţiu Reghecampf fiind cel care insistă foarte mult pentru achiziţionarea jucătorului. Campioana s-a înţeles deja cu fotbalistul asupra salariului şi duratei contractului, răspunsul final în această tranzacţie urmând să fie dat de către patronul giurgiuvenilor, Ioan Niculae. Cel mai probabil, acesta va accepta oferta, mai ales că în vară l-ar pierde gratis pe Enache.

 
 

Urmărește-ne pe Google News