Finanţatorul echipei FCSB, Gigi Becali, l-a pus la zid pe atacantul Denis Alibec, după conflicul acestuia cu directorul sportiv al clubului bucureştean, Mihai Stoica, la meciul din campionat cu FC Viitorul, scor 0-1.

„Acum îi explic domnului Alibec care e situaţia. Nu îmi bat joc pe 10 milioane pe care îi pot lua pe el. Să nu crezi că faci ce făceai la Astra. Pierd 10 milioane şi te las să te antrenezi în curtea şcolii. Stai acolo patru ani de zile, cât ai contract, şi joci singur pe bătătură!”, a tunat Gigi Becali la Digi Sport.

Latifundiarul din Pipera a continuat pe acelaşi ton: „Pe mine mă cheamă Becali, nu mă păcăleşte Alibec. Dacă Dică îl dă afară de la antrenament şi nu e în lot, cum să mă bag eu? Acum sunt în maşină şi merg la echipă!”

Gigi Becali l-a făcut praf pe Denis Alibec: „Nu i-am luat niciodată apărarea”

Gigi Becali a conchis: „Niciodată nu i-am luat apărarea lui Alibec. Am spus că Denis Alibec se pricepe mai mult la fotbal decât MM, pentru că e fotbalist. Nu fac ce vor ei. Eu am stabilit nişte reguli clare. Meme este ca şi cum ar fi Becali”.

Pe ultima sută a prioadei de transferuri, Becali a refuzat o ofertă de 10.000.000 de euro pentru Alibec, de la Wolverhampton Wanderers, supralicitând și cerând 15.000.000 de euro.

Gigi Becali l-a făcut praf pe Denis Alibec. Ce a spus după ce a aflat că și-a luat bolid de 170.000 de euro

Recemnt, căpitanul FCSB şi-a achiziţionat un bolid McLaren de 170.000 de euro. A plătit deja un avans de 100.000 de euro.

„Dacă ascultă, Alibec e jucător de 30-40 de milioane. Dar nu va deveni pentru că are suficiență. Suferă de suficiență. E om care vrea lucruri mici de la viață. Dacă el și-a luat mașină de 170.000 de euro. Cum să iei mașină de 170.000? Cumperi o asemenea mașină dacă ai salariu de un milion. Așa ce faci, îți dai salariul pe un an pe o mașină? La câte am făcut pentru el, la câte concesii… Am încercat totul și nu am putut și mi-am dat seama că nu pot”, a spus Becali, la Digi Sport Special.

CITEŞTE ŞI: Daum se întâlneşte cu Burleanu AZI: „Sunt ambasadorul României”. Care este cel mai „negru” scenariu. Interimar cu Kazahstan?

 
 

Urmărește-ne pe Google News